Fifor: Comisia Nana NU a fost suspendată. Când se ia o decizie

Președintele Comisiei Nana, Mihai Fifor, a precizat că informațiile despre suspendarea activității comisiei sunt eronate. El a explicat când urmează să fie luată o decizie în acest sens. 

"La data de 16 aprilie a.c. Parchetul General a anunţat începerea urmării penale in rem în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi, pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Comisia Parlamentară de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi a formulat o solicitare către Birourile Permante ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în privința clarificării situaţiei juridice a Comisiei şi a mandatului acesteia.

Precizăm că această Comisie specială de anchetă a fost înfiinţată prin Hotărârea Parlamentului României nr 74 din 10 dec.2013, la propunerea Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului şi, pe cale de consecinţă, Birourile Permanente reunite vor trebui să decidă continuarea sau încetarea activităţii Comisiei", a transmis Mihai Fifor, printr-un comunicat de presă. 

VEZI și: Retrocedare ilegală la Nana. Cine au fost primarii comunei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel