Despre istoria prostituției bucureștene se știe că este vastă și tumultoasă. Ocupația femeilor cu moravuri ușuoare a trecut prin etape de dizgrație, legalitate, ilegalitate și chiar admirație.
Autor: Alexandra Schapson
Zonele în care se practica prostituția nu erau cu mult diferite față de zonele în care se practică, mai discret sau nu, acum.
Printre cele mai celebre bordeluri din București se număra „Crucea de Piatră”, care se întindea de la Poșta Vitan până în zona cartierului Dristor. Numele casei de toleranță își avea rădăcinile venind de la o cruce de piatră, foarte mare, din fața unei biserici.
În afară de vestita Crucea de Piatră, “fetițele dulci” din București se mai găseau pe Calea Griviței, Brezoianul, Gara de Nord, iar cei cu pretenții își găseau plăcerea, la niște prețuri pe măsură, în brațele fetelor de pe strada Regală (astăzi Ion Câmpeanu), de la cabareturile Chat Noir, Moulin Rouge sau Alhambra.
Prostituția s-a reglementat între anii 1862 și 1930, când intrase pe sistemul “prostituției colective”, în care existau matroane ale bordelurilor ce înregistrau prostituatele la Poliție și la Serviciul Sanitar, de unde primeau o “condicuță” de sănătate și permisul de muncă.
Fiind o meserie ce era legală și nu cerea prea mult efort, numărul prestatoarelor s-a mărit destul de repede, astfel încât în anul 1875 existau 243 de prostituate înregistrate la evidența Poliției, în 1898 era 354, iar după aproape 30 de ani numărul a crescut de zece ori. Potrivit Brigăzii de Moravuri a Prefecturii Poliției Capitalei, la nivelul anului 1938 existau 1272 de prostituate înregistrate, la care se adaugă 1050 clandestine.
Tarifele variau de la zona în care practicau sau salariile clienților dornici de plăceri. Acestea oscilau de la 500 de lei pentru o noapte cu mai multe raporturi sexuale, pentru cei mai înstăriți clienți, la 10 sau 50 de lei pentru o mică întâlnire în Gradina Publică.
Vremurile bune ale prostituției s-au stins la sfârșitul anilor ’50, când a pornit “reeducarea elementelor care nu corespundeau noii morale Marxist-leniniste”. În anul 1951 este prezentată prima măsură de incriminare a prostituției prin decretul numărul 351, urmând ca în anul 1957 să fie considerată infracțiune.
Prostituatele care încălcau acest decret erau trimise în fabrici, unde prindeau vechime și puțini știau de meseria lor anterioară. Această măsura luată de către comuniști le-a deschis o nouă prespectivă fostelor prostituate, devenind femei respectabile, cu familii și copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
