Cele mai citite

Doi șoferi și un bebeluș de 3 luni, implicați într-un accident rutier în Târgu-Neamţ

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
Doi șoferi și un bebeluș de 3 luni, implicați într-un accident rutier în Târgu-Neamţ
Accident în Târgu Neamț. Sursa foto: https://www.freepik.com/, @daniel-007

Un accident rutier a avut loc pe strada Ștefan cel Mare din Târgu Neamț.

Sâmbătă, în jurul orei 20:40, polițiștii din Târgu-Neamț au intervenit la un accident rutier care a avut loc pe strada Ștefan cel Mare.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără, în vârstă de 26 de ani, din Vânători-Neamț, conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, din orașul Târgu Neamț, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla în efectuarea regulamentară a manevrei de depășire, condus de un tânăr de 18 ani, din Petricani. 

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unui bebeluș în vârstă de 3 luni.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză, continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Neamț. 

VEZI ȘI: Accident grav în Cluj. 3 persoane au fost spulberate pe trecerea de pietoni

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close