Casa Națională de Asigurări de Sănătate vrea să obțină de la casele județene de sănătate un prejudiciu de 10 milioane de lei noi care s-a constat în urma unui control al Curţii de Conturi a României – suma care va fi imposibil de plătit de către medicii de familie din centrele de permanență.
Ce se va întâmpla în acest caz? Rodica Tănăsescu, președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei, a explicat pentru DC News, că doctorii nu vor avea cum să plătească aceste sume enorme și, în cele din urmă, centrele de permanență se vor închide.
”Este o aberație! Dacă acest lucru nu se rezolvă, se vor închide toate centrele de permanență din țară. Medicii nu au cerut mai mulți bani decât ar fi trebuit să li se dea. Au avut un contract și s-a plătit acel contract. Faptul că interpretarea legii este diferită între casele județene de sănătate sau faptul că interpretarea legii nu este unoeri clară... oricum ar fi, lucrurile nu sunt în ordine. Trebuie să spun că în centrele de permanență nu lucrează doar medicii, ci și asistenta care trebuie plătită. Să nu uităm că 90% dintre medicii de familie sunt femei și acestea nu pot sta singure noaptea, în centrele de permanență, fără un ajutor. Astfel, și asistentele trebuie să fie plătite ținând cont de mai multe lucruri, printre care și condițiile de noapte. Această decizie – care este împotriva medicilor – nu va face decât să distrugă centrele de permanență pe care Ministerul Sănătății le vrea a fi extrem de dezvoltate și utile populației. Există o mare contradicție între decizii”, ne-a spus Rodica Tănăsescu.
VEZI ŞI http://www.dcnews.ro/2013/11/anunt-soc-sute-de-cabinete-medicale-se-vor-inchide/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu