€ 5.0989
|
$ 4.3341
|
Curs valutar: € 5.0989
|
$ 4.3341
 

Cine vor fi miniștrii din Guvernul condus de Peter Magyar

peter magyar cu steagul ungariei in mana Foto: Agerpres

Peter Magyar, viitorul premier al Ungariei, i-a nominalizat pe principalii miniştri ai noului cabinet guvernamental al Ungariei.

Peter Magyar, liderul partidului Tisza, învingător în alegerile legislative din Ungaria, i-a nominalizat luni pe o parte din viitori membri ai cabinetului său, în care, conform aşteptărilor, Andras Karman va deţine portofoliul Finanţelor, Anita  Orban pe cel al Externelor, iar Istvan Kapitany va fi ministru al economiei şi energiei, transmite Reuters.

Partidul Tisza (Respect şi Libertate, de centru-dreapta) a obţinut o victorie categorică în alegerile din 12 aprilie, punând capăt celor 16 ani consecutivi de mandat pentru Viktor Orban.

Rezultatul i-ar permite lui Magyar să răstoarne unele din reformele contestate ale lui Viktor Orban pentru a debloca miliarde de euro din fonduri îngheţate de UE din cauza îngrijorărilor legate de statul de drept.

'Noi am spus-o deja de mai multe ori, acesta este un mandat enorm, o majoritate enormă şi cel puţin o la fel de mare responsabilitate', a declarat Magyar după prima întrunire a grupului său parlamentar.

CITEȘTE ȘI                -             EXCLUSIV Oaia neagră din Ungaria care va fi sacrificată. Istoric: Nu cred că Viktor Orbán o să fie țapul ispășitor / video

Viitorul ministru al finanţelor, Andras Karman, un fost director al Erste Bank, a fost membru al board-ului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), dar şi secretar de stat în Ministerul Economiei după victoria lui Orban în 2010.

Istvan Kapitany, fost vicepreşedinte executiv al Shell, a condus de asemenea asociaţia ungară a directorilor executivi între 2020 şi 2025. El a declarat că deblocarea fondurilor UE şi politici predictibile vor ajuta la revitalizarea economiei ungare.

Viitoarea şefă a diplomaţiei, Anita Orban - fără vreo legătură cu Viktor Orban - a lucrat ca director pentru afaceri publice la Vodafone şi a deţinut diferite funcţii diplomatice la Ministerul de Externe în primul guvern Orban, între 2010 şi 2015.

Peter Magyar a mai spus că guvernul său ar putea fi instalat în săptămâna care începe pe 11 mai, după ce el va depune jurământul pe 9 sau 10 mai în şedinţa inaugurală a noului parlament.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close