€ 5.0963
|
$ 4.3286
|
Curs valutar: € 5.0963
|
$ 4.3286
 

China dă semnalul unui acord major cu SUA. Decizia care dă o gură de oxigen economiei mondiale

Trump anunță progrese majore după întâlnirea cu Xi Jinping O întâlnire extraordinară. A fost un 12 din 10 Sursa Foto: Agerpres | Trump anunță progrese majore după întâlnirea cu Xi Jinping
 

Beijingul a anunțat suspendarea interdicției de export către Statele Unite pentru trei metale rare esențiale: galiu, germaniu și antimoniu, o decizie care marchează o schimbare majoră în relațiile economice dintre cele două mari puteri ale lumii.

Măsura vine la scurt timp după întâlnirea dintre președintele Xi Jinping și președintele american Donald Trump și este privită drept un semn de detensionare în conflictul comercial care a afectat economia globală în ultimii ani.

Ministerul Comerțului din China a anunțat duminică suspendarea, până la 27 noiembrie 2026, a restricțiilor privind exportul către Statele Unite de galiu, germaniu și antimoniu, metale folosite intens în industrii precum cea electronică, energetică și militară.

Aceste restricții au fost introduse în decembrie 2024 și vizau produsele cu „dublă utilizare”, adică materiale care pot fi folosite atât în scopuri civile, cât și în aplicații militare. În documentul emis la acea vreme, Beijingul preciza că exporturile către SUA ale produselor care conțin aceste elemente „nu vor fi permise în principiu”.

Prin suspendarea acestor măsuri, China transmite un semnal clar de reconciliere economică față de Washington, într-un moment în care tensiunile comerciale păreau să afecteze ritmul de creștere global.

Gest după summitul Xi–Trump din Coreea de Sud

Decizia Beijingului vine la doar zece zile după întâlnirea de la Seul dintre președintele chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump, desfășurată pe 30 octombrie. Summitul a marcat o etapă importantă în relansarea dialogului între cele două puteri și a fost urmat de mai multe semnale pozitive de ambele părți.

Potrivit AFP, ridicarea interdicțiilor este percepută drept un gest de bunăvoință din partea Chinei. După întrevedere, Casa Albă a anunțat că Beijingul va relua acordarea licențelor de export nu doar pentru galiu, germaniu și antimoniu, ci și pentru grafit și alte pământuri rare esențiale în producția de cipuri și tehnologii energetice avansate.

Într-un alt semn de conciliere, autoritățile chineze au confirmat miercuri prelungirea pentru încă un an a suspendării unor tarife vamale aplicate produselor americane în timpul războiului comercial, menținând nivelul acestora la 10%. Totodată, Beijingul a anunțat încetarea aplicării tarifelor suplimentare pentru soia și alte produse agricole americane, o măsură care afectase în mod direct fermierii din statele tradițional favorabile lui Donald Trump.

Metale vitale pentru industria globală

Galiul și germaniul, deși nu sunt considerate „pământuri rare” în sens strict, sunt materii prime strategice pentru industriile moderne. Galiul este folosit în fabricarea circuitelor integrate, a LED-urilor și a panourilor fotovoltaice, fiind catalogat de Uniunea Europeană drept o resursă critică. Germaniul, în schimb, este indispensabil în producția de fibre optice și în tehnologiile cu infraroșu.

Antimoniul are aplicații multiple în metalurgie, în producția de semiconductori și în domeniul energetic. Toate aceste materiale sunt cruciale pentru tranziția energetică și pentru dezvoltarea tehnologiilor de apărare, ceea ce le conferă o importanță strategică la nivel mondial.

China este cel mai mare producător global al acestor metale, deținând cote de piață dominante, ceea ce face ca deciziile sale în acest domeniu să aibă impact imediat asupra lanțurilor internaționale de aprovizionare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Cine e politicianul anului 2025?
Nicușor Dan
Ilie Bolojan
Călin Georgescu
George Simion
Sorin Grindeanu
Kelemen Hunor
Anamaria Gavrilă
Dominic Fritz
Diana Șoșoacă
Trimite răspunsul
x close