EXCLUSIV  Cele mai frecvent întâlnite regrete pe patul de moarte. Cum să ai o viaţă împlinită

Maria Dumitraşcu / 29 Martie 2019 / 22:06 Salveaza PDF Comentarii
Viața împlinită - foto simbol
Descriere foto: Viața împlinită - foto simbol

Azi te simţi tânăr şi crezi că ai tot timpul din lume pentru a trăi. Mâine îţi dai seama că viaţa a trecut pe lângă tine.

Îmi amintesc acea zi de parcă ar fi fost ieri, deşi au trecut mulţi ani de atunci. Am privit în ochi o fiinţă ce aproape că-şi dădea ultima suflare. Am văzut doar o urmă de însufleţire pe cale să se stingă. Precum o stea ce păleşte şi se pierde în întunericul fără fund, acolo unde nu ştii dacă mai există ceva. În ochii ei cuvântul ,,tristeţe" pălea. Era mai mult decât atât. Mai mult decât durere, mai mult decât suferinţă, ori resemnare. Mai mult decât orice trăire pământească. Era ceva neverosimil, din sfâşierea morţii. Din sfâşierea vieţii care s-a dus şi care nu mai poate fi repetată. Nu mai putea vorbi sau să se mişte. Şi-n acea agonie apăsătoare, când abia îşi putea întoarce capul şi privirea, când abia putea respira, avea puterea să te privească fix în ochi, să-şi ridice cu greu capul într-o încercare de a te lua în braţe, să îţi întindă mâna, să o strângă în palma ei, să o sărute, să plângă. Avea nevoie de oameni mai mult decât niciodată. Ar fi vrut să spună ceva, orice, să se ridice, dar tot ce se auzea era doar un ţipăt frânt.

 

Dacă o întrebai ce o doare, îşi punea mâna în dreptul inimii

 

Citeai în toată acea sfâşietoare tristeţe dorinţa de iubire, de viaţă, de căinţă, de binecuvântare, de iertare. De lumină. De pace.

Cred că de abia în ultimele clipe înţelegem cu adevărat sensul vieţii. Şi cred că tot atunci, omul îşi dă jos orice mască şi e el însuşi, aşa cum n-a mai fost. După ce am ieşit din încăpere, am surprins-o cum şi-a dus mâna la frunte pentru a atinge mângâierea altor mâini. Nu voi uita niciodată acea imagine pe care o voi purta pentru totdeauna cu durere. Dar care îmi va aminti mereu cât de fragilă şi scurtă e viaţa, că oricât de tânăr ai fi, soarele va apune într-o zi. Cât este de necesar să trăieşti clipele care nu se mai întorc… Şi să nu-ţi neglijezi sufletul, nici drumurile pe care alegi să mergi, nici oamenii pe care îi iubeşti. Căci o singură viaţă ai.

Întrebarea pe care am pus-o mai multor persoane a fost: ,,Dacă acum ar fi sfârşitul, ce ai regreta că n-ai făcut în viaţă?”

“Cred că aş regreta că n-am avut mai mult curaj, că n-am riscat, că am stat în zona mea de confort.”

“Mi-ar părea rău că n-am ştiut să spun te iubesc oamenilor dragi şi că n-am ştiut să iert.”

“Hmm… cred că aş regreta că n-am avut şi eu un vis în care să cred din toată inima şi să mă dedic lui, să fac ceva pentru a-l atinge, aşa cum am văzut mereu că fac alţi oameni. Să cred, în orice, cu toată fiinţa, şi să nu mai fiu atât de sceptic.”

“Aş regreta cu siguranţă că n-am ştiut să îmi ofer dreptul la fericire, să mă pun pe primul loc, măcar puţin, să zâmbesc mai des, aş regreta că n-am ştiut să zic nu când a trebuit, ori da, când mi-am dorit şi că mi-am trăit viaţa după cum au vrut alţii.”

“Mi-ar părea sincer rău că am muncit prea mult şi n-am avut timp să stau şi eu mai mult cu familia, cu copiii, cu oamenii care merită. Să ne plimbăm, să mergem în parc, la munte, la mare, în străinătate, să ne jucăm, să povestim.”

“Mi-ar părea rău că n-am făcut un copil, că niciodată nu mi s-a părut momentul potrivit. Ba că n-am bani, ba că-s prea tânăr, ba că n-am timp. Acum nu ştiu dacă e târziu.”

“Aş regreta că am pierdut legătura cu prieteni vechi şi că nu i-am căutat. Acum ceva timp, am aflat că un prieten din copilărie a murit. Atât am plâns şi am regretat că n-am pus mâna pe telefon să-l sun şi să ieşim. Viaţa trece şi nici nu ne dăm seama, pur şi simplu suntem acaparaţi de problemele de zi cu zi şi uităm să ne facem timp pentru oamenii de care ne-am îndepărtat. Acum sunt dispusă să-i caut pe prietenii mei vechi şi să ieşim la o bere. Chiar am vorbit cu unul dintre ei şi ieşim în weekend.”

“Mi-ar părea rău că n-am făcut mai mult bine, că n-am ajutat mai mult, că am fost prea egoistă, că nu m-am dedicat unui scop nobil.”

“Mi-ar părea rău că n-am ştiut să mă bucur de lucrurile simple, de fiecare zi, de o îngheţată, de o plimbare în parc, de o glumă, de o discuţie cu un om drag, îţi dai seama că toate astea sunt un dar atunci când nu mai ai nici măcar o zi. Mi-ar părea rău că nu am învăţat niciodată să cânt la pian, că nu am văzut oceanul, că nu am intrat niciodată în vorbă cu un străin pe stradă, că n-am împărţit zâmbete feţelor posomorâte şi că n-am ajutat mai mult la o lume mai bună.”

Următoarea întrebare ar fi: Ce te împiedică să începi chiar acum să faci lucrurile pe care ţi le doreşti? În afară de obstacolele financiare, aproape toate dorinţele descrise sunt realizabile şi necesită doar puţină voinţă. De ce să aşteptăm pentru a le face? Din comoditate, din credinţa că avem destul timp? Mulţi oameni realizează că e timpul să facă ce îşi doresc abia atunci când nu mai e timp, când le este viaţa pusă în pericol. Atunci îşi dau seama cât de trecător este totul şi că e păcat că n-au păşit spre visul lor. Că viaţa nu aşteaptă după ei. Că ar fi putut face atâtea şi că nu era deloc dificil.

Fiecare om are povestea lui, poverile lui de purtat, fiecare om are un drum, are propria călătorie de urmat. Ieşi pe stradă şi priveşte trecătorii, deschide-ţi geamul în fiecare dimineaţă şi respiră aerul curat, ascultă sunetul lumii, al naturii, al oamenilor treziţi la viaţă. Respiră aerul rece dintr-o dimineaţă de iarnă în care a venit îngheţul. Vei observa că în fiecare zi se întâmplă miracole.

Preţuieşte-i pe cei dragi în fiecare minut, ascultă-i, îmbrăţişează-i de fiecare dată când pleacă, căci s-ar putea să fie ultima oară când îi mai vezi. Asta nu se întâmplă doar în filme, ci e realitatea multor oameni. Nu-ţi garantează nimeni ziua de mâine. Trăieşte-ţi fiecare clipă şi bucură-te de darul pe care l-ai primit: viaţa.

Nu judeca, nu te grăbi să critici sau să deteşti pe cineva, neputând ierta, mai târziu îţi vei da seama că doi oameni privesc în aceeaşi direcţie şi pot vedea lucruri complet diferite. Şi-ţi vei da seama că a ierta pe cineva înseamnă, de fapt, a te ierta pe tine. A te elibera de durere şi de emoţii negative.

 

Învaţă să iubeşti, necondiţionat, din toată inima, căci iubirea este cel mai mare dar şi cea mai mare lecţie care ne este dată

 

De abia la ultima suflare vei realiza că toate lucrurile au un sens şi că doar iubirea pe care ai sădit-o în sufletul tău a reuşit să te încălzească în viscolul anilor ce-au trecut.

Iubeşte dimineţile, iubeşte asfinţitul, zâmbetele de copii, florile, cântecele, ploaia, frigul, ecoul munţilor, dansul copacilor, cărţile şi fiecare clipă magică care te smulge pentru un moment din realitate.

Iubeşte simple clipe, când sufletul ţi-e învăluit în pace, când oamenii dragi sunt lângă tine, zâmbindu-ţi, certându-te, n-are importanţă. Iubeşte fiecare mister şi lucru învăţat, toate zilele, toate drumurile străbătute, toţi oamenii întâlniţi în calea ta, toate evenimentele te definesc, te construiesc, te conturează. Te duc acolo unde trebuie să ajungi. Cât mai aproape de tine, de fiinţa ta. Ascultă-ţi fiecare bătaie a inimii. Ea îţi şopteşte ce mintea îţi ascunde.

La sfârşit, vei rămâne doar cu ceea ce-ai iubit. Cu ceea ce ai simţit. Cu ce ai dăruit.

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24