Băsescu a retrimis la Parlament Legea educaţiei fizice: Sportivii care fac performanţă vor primi prea mulţi bani

medalii vancouver
medalii vancouver

Preşedintele Traian Băsescu consideră că sportivii care obţin performanţă vor primi prea mulţi bani după ce vor renunţa la viaţa sprtivă, aşa că a trimis la Parlament Legea care prevede remunerarea acestora după retragerea din activitate.

Astfel, preşedintele Băsescu a trimis, luni, Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea art. 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Motivul invocat de preşedinţie îl reprezintă faptul că, prin suplimentarea cu 50% din valoarea indemnizaţiei cuvenite sportivilor de performanţă şi pentru următoarele medalii de argint obţinute la jocurile olimpice, renta viageră, care se acordă numai după retragerea sportivilor din activitate, devine mai mare decât indemnizaţiile acordate sportivilor, pe perioada în care sunt în activitate. Acest fapt este în detrimentul sportivilor aflaţi în activitate, încurajându-i să se retragă, consideră preşedintele Băsescu.

Potrivit cererii de reexaminare, coroborând aspectele menţionate cu scăderea continuă din ultima perioadă a resurselor bugetare destinate sportului se observă că este descurajată performanţa sportivă a generaţiilor viitoare, investindu-se mai mult în trecut decât în viitor.

„Având în vedere aspectele enunţate, considerăm că adoptarea legii în această formă nu este oportună. De aceea, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, ţinând cont de motivele invocate', se menţionează în cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel