Un pilot militar grec a murit joi, în urma prăbuşirii aparatului său în Marea Egee, în timp ce se întorcea dintr-o misiune de interceptare a unor avioane turce pe fondul tensiunilor între Ankara şi Atena, a anunţat ministrul grec al apărării, Panos Kammenos, informează AFP.
Kammenos a făcut acest anunţ într-o postare pe Twitter, declarând "doliul" ţării sale pentru un pilot căzut "în numele apărării suveranităţii şi integrităţii teritoriale" ale Greciei.
Aparatul, un Mirage 2000-5 potrivit televiziunii publice greceşti, a căzut în mare în timp ce se întorcea dintr-o misiune de interceptare a unor avioane de vânătoare turce, a menţionat Statul Major al armatei greceşti.
"Misiunea era încheiată şi avionul se întorcea, nu ştim deocamdată dacă înainte a avut loc vreo implicare cu aviaţia de vânătoare turcă", a precizat o sursă din Statul Major al armatei greceşti.
Potrivit televiziunii publice ERT, avionul, care făcea parte dintr-o patrulă de două aparate, s-a prăbuşit lângă insula Skyros.
Patrule numeroase
În ultimele luni, frecvenţa acestor misiuni de patrulare a sporit, Grecia acuzându-şi aliatul din cadrul NATO că şi-a multiplicat încălcările spaţiului său aerian şi maritim din Marea Egee. Ultimul incident în această zonă a avut loc în noaptea de luni spre marţi, când soldaţi greci au efectuat tiruri de somaţie pentru a îndepărta un elicopter turc ce survola cu luminile stinse insuliţa Ro, la frontiera maritimă dintre cele două ţări în Marea Egee.
Atmosfera a devenit evident mai tensionată între cele două ţări după ce justiţia greacă a refuzat să extrădeze opt militari turci care au fugit în Grecia după puciul eşuat din iulie 2016. De asemenea, Grecia a ridicat tonul împotriva menţinerii în detenţie în Turcia, de o lună de zile, a doi soldaţi greci intraţi - potrivit Atenei - din greşeală pe teritoriul turc în timpul unei patrulări la frontieră.
În acest context, Atena şi Nicosia au obţinut din partea partenerilor lor europeni condamnarea, în cadrul ultimului summit al UE de la sfârşitul lui martie, a "acţiunilor ilegale" ale Turciei în Marea Egee şi Mediterana de Est, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu