Şeful CNADNR, Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, a anunțat luni că, până la sfârşitul acestui an, va fi deschisă circulaţia pe trei din cele patru tronsoane ale autostrăzii Orăştie-Sibiu.
[caption id="attachment_371261" align="alignleft" width="310"] Foto: oradesibiu.ro[/caption]„Vom deschide circulaţia pe trei tronsoane pe această autostradă”, a spus șeful CNADR. Neaga a afirmat că, în urmă cu trei săptămâni, compania a pornit un proces de inventariere a stării drumurilor naţionale, precizând că există şosele asupra cărora nu s-a intervenit de peste 30 de ani. “Este o situaţie destul de ciudată, această inventariere ne arată starea naţiunii”, a spus el, potrivit oradesibiu.ro.
Şeful CNADNR a mai afirmat că în această săptămână ar putea fi semnat contractul pentru unul din loturile Arad-Nădlac, la Lugoj-Deva se aşteaptă soluţionarea unor contestaţii, iar unul din proiectele mari care ar putea începe până la finele anului va fi centura Bacău.