€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Alexandru Nazare, despre contextul fiscal-bugetar actual: Avem toate ingredientele să îl depăşim până la sfârşitul anului 2026

alexandru-nazare_49361600 Foto: Agerpres
 

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026. 

România ar putea depăși actualele constrângeri fiscale până la finalul anului 2026, dacă urmează un plan coerent și consecvent, a declarat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Forumul Pieței de Capital, eveniment organizat de Financial Intelligence cu tema „30 de ani de la redeschiderea BVB”.

Oficialul a reamintit că ministerul colaborează constant cu Bursa de Valori București, prin titlurile Fidelis și alte inițiative, și că sprijinirea pieței de capital rămâne o prioritate."Misterul Finanţelor este şi rămâne un partener solid al Bursei de Valori. Acest mesaj l-am transmis ori de câte ori am avut ocazia. Avem titlurile Fidelis, participăm constant la tot ce înseamnă acţiunea Bursei de Valori - şi o vrem dezvoltată cât mai mult. Vrem să creăm instrumente suplimentare prin care să sprijinim Bursa de Valori şi chiar să venim cu noi modificări legislative care să poată să asigure lichiditate pentru Bursa de Valori. Suntem atenţi la toate aceste lucruri, am făcut consultări atunci când am discutat atât Pachetul 1, cât şi Pachetul 2 - şi vom continua să facem acest lucru, în contextul fiscal-bugetar pe care îl parcurgem astăzi, care nu este tocmai cel mai fericit, dar este un context pe care îl vom depăşi. Din punctul meu de vedere, avem toate ingredientele să îl depăşim până la sfârşitul anului 2026 printr-un plan bine pus la punct şi prin consecvenţă. Vreau să transmit acest mesaj pentru că există această chestiune care e foarte dezbătută, discutată public, legată de cât de lungă va fi această perioadă, când reuşim să depăşim această perioadă în care facem ajustarea bugetară", a spus Nazare.

Pachetul 1 și Pachetul 2 de măsuri fiscale urmăresc readucerea bugetului pe o traiectorie sustenabilă până în 2026

Nazare a amintit că primele recomandări de ajustare au venit din partea Comisiei Europene în urmă cu mai bine de zece ani, însă implementarea efectivă a fost amânată. În prezent, Pachetul 1 și Pachetul 2 de măsuri fiscale urmăresc readucerea bugetului pe o traiectorie sustenabilă până în 2026.

"Din 2020 am primit un plan, o traiectorie bugetară. În 2024 am primit altă traiectorie bugetară pentru că n-am reuşit să ne ţinem de traiectoria bugetară stabilită în 2021 - şi de data asta chiar trebuie să menţinem această traiectorie bugetară. Toate măsurile din Pachetul 1 şi Pachetul 2 sunt măsuri care ţintesc revenirea în traiectoria bugetară la sfârşitul anului 2026, astfel încât să avem un plan credibil şi să ieşim o dată pentru totdeauna din această procedură de deficit excesiv, care nu face decât să ne minimizeze capacitatea de negociere la Bruxelles, să ne afecteze ca imagine, ca ţară, să ne afecteze capacitatea de a acţiona. Trebuie să fim conştienţi că atâta timp cât suntem în deficit excesiv şi nu suntem de un an, doi, nu suntem accidental, suntem acolo deja de 5 ani şi vom petrece 10 ani în această procedură, nu ne putem maximiza şansele de a obţine de la Bruxelles ceea ce trebuie să obţinem. Ce trebuie să obţinem? Nu doar să absorbim fonduri europene, nu doar să ne maximizăm volumul bugetar sau volumul de fonduri dintr-un anumit program, ci să devenim şi noi, alături de alte state europene, de talia noastră, arhitect al programelor europene. Să participăm la construcţia lor, astfel încât să inserăm în construcţia acestor programe elementele de care are România nevoie", a adăugat Alexandru Nazare.

"Nu sunt doar bani pentru apărare, sunt şi 4-5 miliarde care sunt pur şi simplu bani de dezvoltare, bani care vor merge în dezvoltarea autostrăzilor"

Pe lângă obiectivele de echilibrare fiscală, România a obținut recent peste 16 miliarde de euro prin programul european SAFE, dintre care 4-5 miliarde sunt destinați dezvoltării infrastructurii de transport, inclusiv autostrăzi. Nazare a insistat că astfel de negocieri necesită anticipare și strategie pe termen lung.

"Acum am obţinut peste 16 miliarde pentru SAFE. Nu sunt doar bani pentru apărare, sunt şi 4-5 miliarde care sunt pur şi simplu bani de dezvoltare, bani care vor merge în dezvoltarea autostrăzilor. La fiecare astfel de negociere foarte mare în care România obţine resurse, noi trebuie să fim în avans, să anticipăm şi să negociem aceste lucruri din timp. Urmând acest plan, văzând efectele Pachetului 1, Pachetului 2 şi toate celelalte măsuri pe care intenţionăm să le luăm în perioada următoare, aceste măsuri asigură revenirea în traiectorie la sfârşitul anului 2026. Pot să vă spun că această intenţie există, este trecută în PNRR", a  spus ministrul.

Listarea unor companii de stat la bursă. Deciziile urmează să fie luate în cadrul Guvernului 

În ceea ce privește listarea unor companii de stat la bursă, ministrul a precizat că deciziile urmează să fie luate în cadrul Guvernului și al coaliției, menționând că acestea sunt nu doar o obligație prin PNRR, ci și o oportunitate de dezvoltare. Totodată, a punctat că reforma guvernanței corporative nu trebuie privită doar prin prisma reducerii cheltuielilor, ci ca un pas spre transformarea companiilor de stat în actori regionali puternici, capabili să facă investiții și să se extindă în Europa de Sud-Est și de Est.

"Discuţiile în privinţa listărilor punctuale vor avea loc în următoarea perioadă şi o decizie se va lua în Guvern şi în coaliţie pe această temă. N-aş vrea să speculez acum care vor fi listările, dar pot să vă spun că da, ele trebuie făcute, avem această intenţie, pe lângă faptul că e obligaţie în PNRR, e o chestiune la care ţinem şi e foarte importantă. Ca de altfel şi tot ce înseamnă schimbare în guvernanţa companiilor de stat, pe care nu o facem doar pentru eficientizarea internă sau pentru ajustarea unor cheltuieli a companiilor de stat, o facem pentru că aceste companii de stat trebuie să devină jucători. Trebuie să devină jucători în ce înseamnă Europa de Sud-Est, Europa de Est, să se mişte în regiune, să facă investiţii, să crească, pentru că prin aceste companiile de stat România devine activă în tot ce înseamnă economie regională. Acesta trebuie sa fie planul nostru pentru companiile de stat şi nu doar ajustările legate de guvernanţa internă. Totul ţine de ambiţia noastră economică, de modul în care ne setăm nivelul de ambiţii. Disciplina fiscală e doar fundaţia", a punctat Alexandru Nazare.

„Disciplina fiscală e doar fundaţia”, a insistat Nazare, explicând că obiectivele de creștere economică și consolidare a poziției României în UE depind de stabilitatea bugetară și de respectarea angajamentelor asumate. El a mai spus că aceste politici trebuie privite ca angajamente ale României ca stat, nu ca inițiative ale unui partid sau guvern trecător.

"Eu sper că aceste lucruri să fie rezolvate odată şi pentru totdeauna, pentru că nu trebuie să ţină de culoarea unui guvern, de orientarea unui guvern, ci de orientarea ţării. Aceste lucruri, odată ce se negociează, se negociează în numele României, nu în numele unui partid sau în numele unei coaliţii sau în numele unei facţiuni politice, ci le negociem în numele României şi trebuie să le negociem bine", a subliniat ministrul Alexandru Nazare, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Nazare răspunde acuzațiilor: Nu sunt șantajabil. Nu am nimic de ascuns. MF deranjează teribil zonele de influență

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close