Termenul folosit pentru apa sfințită ocupă un loc stabil în viața religioasă a românilor, fiind rostit constant în biserică, în familie, la țară sau la oraș. Tocmai această frecvență face ca diferențele dintre forma corectă și variantele populare să treacă adesea neobservate.

De multe ori probabil ați auzit cele trei forme în vorbire: „aghiasmă/ agheasmă” sau chiar „aghiazmă/ agheazmă” în funcție de partea țării în care erați sau chiar dacă vă aflați în mediul rural sau urban.

Deși toate formele circulă intens în vorbirea curentă, conform Dicționarului explicativ al limbii române (DEX), dar și altor lucrări lexicografice academice (precum Dicționarul limbii române - DLRC sau Micul dicționar academic) forma e clară: în limba română standard, forma recomandată este agheasmă.

Confuzia nu e întâmplătoare. Cuvântul are un traseu vechi, trecut prin mai multe limbi de cult și prin adaptări fonetice firești, iar asta a produs, în timp, variante diferite. Totuși, atunci când vorbim despre forma corectă în scris și, în general, despre norma literară, răspunsul rămâne unul singur: agheasmă.

Agheasmă, aghiazmă sau aghiasmă? Care e varianta corectă?

Agheasmă este forma consemnată de DEX ca substantiv comun cu două sensuri principale: „apă sfințită” și, prin extensie, „slujbă religioasă pentru sfințirea apei”. În aceeași sursă apar și mențiuni despre utilizări consacrate precum „agheasma mare” (legată de Bobotează) și „agheasma mică” (săvârșită în mai multe momente ale anului).

În uz apar frecvent formele aghiasmă / aghiazmă, mai ales pentru că ele „sună” mai aproape de rădăcina grecească pe care mulți o intuiesc (prin asociere cu „a sfinți”). Însă tocmai aici intervine diferența dintre uz și normă: în registrul standard, forma stabilizată și recomandată este agheasmă, iar celelalte sunt variante populare/colocviale sau grafii influențate de etimon, dar care nu sunt preferate ca normă generală.

Un indiciu util pentru vorbitori este și flexiunea indicată de normare: „agheasmă – aghesmei” (genitiv-dativ articulat).

Citește și: Bobotează ursit busuioc. De ce nu vă visați alesul. Greșeala pe care o faceți

Originea cuvântului

Potrivit DEX, „agheasmă” provine din slavă (menționat ca sl. agiazma).

În alte dicționare și explicații etimologice (inclusiv cele culese în lucrări de tip enciclopedic), traseul este prezentat mai complet: slavă (aghiasma) cu originea mai veche în greacă (aghíasma / αγίασμα).

În greacă, termenul αγίασμα are legătură directă cu ideea de sfințire și poate desemna atât actul sfințirii, cât și rezultatul: apa sfințită. Tocmai această dublă semnificație se regăsește și în română, unde „agheasmă” înseamnă, în practică, și apa sfințită, și slujba prin care aceasta este sfințită.

Ce este Agheasma

În sensul religios, agheasma este apa sfințită folosită ca mijloc de binecuvântare în Biserică. În tradiția ortodoxă (ritul bizantin), există și o rânduială distinctă, foarte cunoscută publicului larg: Sfințirea Mare a Apei, oficiată de regulă la Bobotează.

În vorbirea de zi cu zi, când cineva spune „am luat agheasmă”, se referă aproape întotdeauna la apa sfințită păstrată acasă și folosită în momente importante (de pildă, la început de an, la binecuvântarea casei sau în situații considerate de credință personală).

Din punct de vedere lexical, DEX consemnează însă clar și sensul al doilea: „agheasmă” poate însemna și slujba propriu-zisă pentru sfințirea apei.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News