Polonia cumpără sisteme antirachetă Patriot de la americani: miza strategică a mutării guvernului de la Varșovia

Polonia a ales sistemul Patriot, produs de compania americană Raytheon, pentru proiectul său de apărare antiaeriană. Experții apreciază că mutarea va consolida colaborarea Poloniei cu Statele Unite ale Americii în domeniul apărării și va demonstra că Varșovia își ia în serios angajamentele militare în contextul crizei ucrainene.

Pe lângă sistemul antirachetă cu care intenționează să de doteze, Polonia ar urma să achiziționeze 70 de elicoptere multirol, drone și rachete de croazieră Tomahawk, folosite de americani. Varșovia își dorește să cumpere și trei submarine de atac, pe care să le înzestreze cu rachete de crozieră.

Din toată seria de hotărâri, amplasarea unui sistem antirachetă are cea mai mare greutate militară și politică, mai ales după ce polonezii au ales să lucreze cu o firmă americană, în detrimentul unor companii europene. 

Oficial: Rusia va considera ţinte prioritare ţările care vor găzdui sisteme antirachetă

Selectarea sistemului Patriot este piesa centrală dintr-un program mai larg al Poloniei de modernizare a armatei. Zece miliarde de dolari vor fi alocate doar pentru modernizarea sistemului de apărare antiaeriană. Până în 2022, Polonia plănuiește să cheltuiască 37 de miliarde de dolari pentru modernizarea forțelor armate, devenind astfel aliatul NATO din Europa Centrală care alocă cea mai mare sumă cheltuielilor pentru apărare.

O analiză a The American Interest spune că decizia Poloniei de a alege un partener american pentru sistemul său antirachetă se va traduce într-o cooperare sporită cu SUA de-a lungul graniței. Polonia va deveni astfel al 14-lea membru al "comunității" de state care folosește baterii de rachetă Patriot.

Criză Ucraina: Rusia, prima reacție după ce Polonia și Marea Britanie au anunțat că trimit personal militar în Ucraina

Senatorul american John McCain, șeful Comisiei din Senat pentru Servicii Armate, a emis marți o declarație de presă prin care salută opțiunea Poloniei pentru sistemul antirachetă Patriot, produs de compania Raytheon.

"Decizia Poloniei de a achiziționa sistemul de rachete Patriot de la producătorul american Raytheon reprezintă o evoluție pozitivă pentru parteneriatul de securitate între Statele Unite și Polonia. Decizia va aprofunda cooperarea între cele două națiuni în domeniul apărării antirachetă, fiind complementară cu dislocarea sistemului Aegis Ashore în Polonia în 2018. Totodată, va consolida interoperabilitatea cu partenerii NATO, în timp ce alianța lucrează la comun pentru confruntarea agresiunii rusești", a spus McCain.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel