Zeci de medici români au participat la Vigorous Warrior 19, cel mai mare exerciţiu NATO în domeniul medico-militar.
Despre acest eveniment care a avut loc în perioada 1-15 aprilie în mai multe unităţi ale Armatei României, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News, General-maior medic, conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu, comandantul Spitalului Militar Central Carol Davila.
Exerciţiul s-a desfăşurat pe cele trei componente - terestră (activităţi au loc, în majoritate, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" din Cincu), aeriană (în Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii) şi navală (în zona Constanţa şi la Marea Neagră), precum şi în Bucureşti, acolo unde au fost organizate mai multe secvenţe ale evenimentului.
"Acest exerciţiu care a fost cel mai mare exerciţiu NATO în domeniul medico-militar a încercat să realizeze o simulare a unui război modern: pe de o parte a implicat teatrul de operaţii, componenta prespitalicească, a implicat pentru prima dată în istoria NATO şi componenta de atentat – fiind simulat un atentat la metrou care a presupus manevere de căutare/evacuare victime, transportul acestora la spital şi a testat capacitatea de primire a spitalelor. A fost un exerciţiu complex, iar Spitalul Militar Central a participat pe toate palierele respective la acest exerciţiu, în sensul în care am trimis medici care să poată asigura componenta de medicină în teatrul de operaţii, au fost zece medici care au plecat acolo; a fost partea desfăşurată cu DSU la Bucureşti, cu atentatul de la metrou care a presupus implicarea a 70 de medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar", a declarat General-maior medic, conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu.
Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către Florentina Ioniţă-Radu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News