Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre demisia din funcția de președinte al PNL.
Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre demisia din funcția de președinte al Partidului Național Liberal, în timpul unei conferințe de presă de la Suceava.
„Dacă moțiunea trece, rămâneți președinte la Partidul Național Liberal?“, a întrebat un jurnalist.
„Aceste aspecte vor fi discutate de către colegii de partid, dar Partidul Național Liberal are un președinte ales prin Congres, nu există niciun fel de probleme pe această temă și atunci când ești președinte ai o mare responsabilitate pentru că pe această funcție, de-a lungul istoriei, mai ales când PNL a făcut ce trebuie pentru țara asta, au stat niște oameni.
Atunci când intru în clădirea Guvernului și mă uit în partea dreaptă unde sunt premierii noștri, îmi dau seama ce responsabilitate mare am cât timp sunt președintele acestui partid“, a precizat, vineri, Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci