Universitatea Titu Maiorescu, dispută cu UMF Carol Davila pe saloanele de la Fundeni

Universitatea "Titu Maiorescu"  este acuzată de Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila  că folosește ilegal spații din Institutul Clinic Fundeni pentru stagii clinice şi cursuri cu studenţii. Conducerea Universității Titu Maiorescu contraatacă și acuză de minciună pe cei de la Carol Davila. 

"Universitatea Titu Maiorescu îşi exprimă surprinderea şi indignarea faţă de materialul intitulat COMUNICAT DE PRESĂ care poartă antetul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, nesemnat conform rigorilor unui asemenea document, prin care sunt formulate acuzaţii grave la adresa Universităţii Titu Maiorescu", precizează Universitatea Titu Maiorescu într-un comunicat primit la redacție.

"Surprinderea este cu atât mai mare cu cât, în cuprinsul comunicatului, se face afirmaţia: “…Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti a semnalat în nenumărate rânduri aceaste ilegalităţi, atât Guvernului României, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, dar şi Ministerului Justiţiei, însă fără a primi în schimb o soluţionare legală.”

Mai mult decât atât, în cuprinsul comunicatului de presă se recunoaşte faptul că Universitatea Titu Maiorescu a obţinut din partea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi a Ministerului Sănătăţii toate aprobările în vederea desfăşurării activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică în condiţii de legalitate, în cadrul Institutului Clinic Fundeni Bucureşti. Precizăm că Universităţii Titu Maiorescu nu i s-a comunicat niciodată de către autorităţile menţionate mai sus că ar fi săvârşit abuzuri sau ilegalităţi în spitalele din Bucureşti.

[citeste si]

Faţă de conţinutul comunicatului de presă, care cuprinde formulări agresive, tendenţioase, discriminatorii, atribuite unor personalităţi precum prof.univ.dr. Mircea Beuran şi prof.univ.dr. Ioanel Sinescu, Universitatea Titu Maiorescu a hotărât constituirea unei comisii speciale, la care să fie invitată şi conducerea Institutului Clinic Fundeni Bucureşti, pentru ca, în cel mai scurt timp, să răspundă punctual la acuzaţiile formulate de Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti şi să aducă la cunoştinţa publicului faptul că acuzaţiile sunt neîntemeiate, abuzive şi calomnioase.

Universitatea Titu Maiorescu este instituţie privată de învăţământ superior, de utilitate publică, acreditată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior cu “grad de încredere ridicat”, parte a Sistemului Naţional de Învăţământ din România şi funcţionează în deplină legalitate.

În comunicatul UMF ”Carol Davila” se susţine că acordurile Universităţii "Titu Maiorescu" cu Institutul Clinic Fundeni pentru funcţionarea unor discipline ale universităţii private în spaţiile utilizate de UMF sunt ilegale şi afectează grav procesul de învăţământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel