€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

UE aplaudă rezultatul alegerilor din Republica Moldova. Ce spun liderii europeni

maia sandu Agerpres
 

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, i-a felicitat joi pe cetăţenii Republicii Moldova pentru rezultate alegerilor parlamentare de duminica trecută.

Mesajul său a fost aplaudat de liderii UE prezenţi în deschiderea, la Copenhaga, a celei de-a şaptea ediţii a summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), relatează postul de televiziune TV8.md, potrivit Agerpres.

UE aplaudă victoria pro-europeană a Moldovei

"În primul rând, vreau să o felicit pe Maia Sandu, preşedinta Moldovei, pentru victoria zdrobitoare pe care forţele democratice şi pro-europene au obţinut-o duminica trecută în Moldova. Această victorie nu este doar o victorie a Moldovei, ci şi o victorie a democraţiei care şi-a demonstrat capacitatea de a rezista tentativelor de interferenţă ale forţelor străine. Este o victorie a libertăţii moldovenilor, de a spune că pot să îşi aleagă singuri destinul. Şi este, totodată, o victorie a Europei noastre, pentru că alegerea a fost una clara: orientarea spre modul de viaţă european", a declarat Antonio Costa.

A doua zi după alegeri, Antonio Costa subliniase că prin alegerea lor cetăţenii Republicii Moldova au ales democraţia şi un viitor european. "Poporul Moldovei şi-a făcut auzită vocea, iar mesajul lor este clar şi puternic. Au ales democraţia, reforma şi un viitor european, în pofida presiunilor şi interferenţelor din partea Rusiei. Uniunea Europeană este alături de Moldova. La fiecare pas", a afirmat liderul Consiliului European în mesajul său.

Preşedintele R.Moldova, Maia Sandu, prezentă la summitul de la Copenhaga, urma să rostească o alocuţiune în debutul forumului, având planificate mai multe întrevederi în marginea summitului.

Victoria Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS/proeuropean) în alegerile parlamentare din 28 septembrie, care a reprezentat un succes uriaş şi pentru Europa, a fost evocată în cadrul unui panel de discuţii în marja summitului CPE de premierul britanic, Keir Starmer, de preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi de premierul polonez, Donald Tusk, la care a participat şi preşedinta Maia Sandu, potrivit Deschide.md.

Liderii europeni felicită curajul moldovenilor

Keir Starmer a subliniat importanţa victoriei forţelor pro-europene la alegerile din R. Moldova în contextul agresiunii Rusiei nu doar împotriva Ucrainei, ci şi a întregului continent european.

"Maia, e fantastic că eşti aici! Rezultatele alegerilor de duminică reprezintă o victorie mare pentru Moldova, dar şi una masivă pentru Europa în faţa ingerinţelor ruse, în contextul în care vedem apetitul Rusiei de a continua agresiunea nu doar la adresa Ucrainei, ci şi împotriva Europei" a subliniat Starmer, citat de Deschide.md.

La rândul său, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că scrutinul din R. Moldova a fost un succes uriaş şi a felicitat-o de asemenea pe Maia Sandu.

"Rezistenţa în faţa ofensivei ruse a fost impresionantă şi este importantă şi pentru noi, întrucât şi noi avem interferenţe ruse în alegerile noastre. Trebuie să învăţăm din experienţa Moldovei", a afirmat Macron.

Iar premierul polonez, Donald Tusk, s-a referit la calităţile de care au dat dovadă cetăţenii moldoveni în lupta împotriva ingerinţelor ruse.

"Felicitări! Suntem foarte fericiţi că am fost împreună cu Emmanuel şi Friedrich (Merz, cancelarul german) la voi înainte de alegeri. Am simţit cât de complicat era, dar aţi demonstrat că, dacă sunteţi suficient de curajoşi şi determinaţi, puteţi învinge. Mica Moldovă a putut înfrânge Marea Rusie şi a fost o victorie spectaculoasă", a subliniat Tusk.

Actualul summit CPE are loc în contextul unor tensiuni crescute legate de apărarea continentului, după ce mai multe drone au perturbat activitatea unor aeroporturi daneze şi în urma unor incursiuni aeriene atribuite Rusiei, notează Tv8.md. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close