Ucraina spune că a avariat două nave ruseşti în Marea Neagră
Agenţia de informaţii militare a Ucrainei, HUR, a declarat sâmbătă că a atacat şi a avariat două nave folosite de armata rusă în Marea Neagră, informează Agerpres, citând dpa.
"Ferry-ul feroviar Slavianin a fost scos din uz, în timp ce Avantgarde a fost avariată", a scris HUR pe Telegram.
Potrivit ucrainenilor, ambele nave erau folosite în principal pentru a face curse între Rusia continentală şi Peninsula Crimeea, pe care Moscova a anexat-o ilegal în 2014. Ele făceau parte din reţeaua de logistică militară a Rusiei şi fuseseră folosite pentru a transporta arme, echipamente militare şi muniţie, conform HUR.
Totodată, HUR a precizat că navele au fost vizate ca parte a unui atac asupra portului Kavkaz de la Marea Neagră. Infrastructura portului a fost de asemenea avariată în cadrul operaţiunii.
Imaginile publicate de HUR sugerează că atacul a fost efectuat de o dronă ucraineană.
Autorităţile ruse au recunoscut avarierea portului şi a unei nave mai devreme în timpul dimineţii de sâmbătă, dar nu au oferit detalii suplimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci