Textul care dă fiori. Maticiuc: Dacă citești asta ești fericit

Scutaru Cristina / 24 iul 2018 / 18:53 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Codin Maticiuc este un om bogat prin prisma experiențelor de viață pe care le-a trăit.

El a relatat ce lecție a primit de la Florin, un tânăr care vede doar 3%.

”Dacă citești asta ești fericit. Poate ca nu mai știi. Poate ca ai uitat sau pur și simplu nu-ți mai dai seama. Poate te apasă grijile și câteva probleme și nu mai ai timp sa privești in jur. Căci sa privești e un dar. Nu știu dacă ne mai bucura, îl luam ca pe un drept. Nu e.

Florin vede cam 3%. Stăteam amandoi vineri pe jos intr-o sala de sport. Mi-a spus ca pentru ca e lumina acolo îmi vede forma corpului vag. Razvan vede sub 3%. Când ni s-a alăturat a făcut-o mai mult după auz și pentru ca și-a auzit numele. Amandoi sunt așa din naștere iar procentul ala infim de vedere e in scădere. Urmează întunericul total pentru ei. S-au obișnuit cu gândul ala și cu bezna. Pentru ei oricum e bezna atunci când ajung la metrou sau oriunde cu lumina scăzută. Sau seara.

Am ajuns să-i cunosc pentru ca un tip strânge bani sa construiască un loc de escalada pentru oamenii cu deficienta de vedere și nu numai. Da, ati citit bine, escalada in plm. Chestia aia pe care eu nu pot și nu vreau s-o fac deși handicapul meu e doar la cap. Claudiu e antrenor de escalada și Florin si Razvan elevii lui. Fac asta zilnic și participa la concursuri. Și pentru ca eu nu scriu despre cazuri fără sa ma informez am fost sa-i cunosc. Adică sa vad cu ochii mei care funcționează, FMM de viața.

Vineri am fost la ei. Se antrenează intr-o sala unde plătesc ca oricare alții și își rezerva câteva ore doar pentru tinerii cu aceasta deficienta. I-am văzut cum se cațără pe pereții interminabili și chiar pe tavan. Claudiu le striga unde sa pună mâna sau piciorul. La concursuri asta se face cu ajutorul unor casti pe care le poarta.

Am intrat in sala, m-am descălțat și m-am asezat pe o saltea sa-i privesc

Ei escaladau căci puteau. Eu priveam căci puteam. Va spuneam ca am început sa vorbesc întâi cu Florin apoi a venit și Razvan. Prieteni de ceva vreme. Au făcut o perioada șah. Șah, in plm, pentru nevăzători. Mi-au povestit cum e tabla. Diferența de înălțime între căsuțele negre și cele albe, piesele mai ascuțite cumva. Ei își trec degetele deasupra lor. Piesele au si un tumburus care le fixează mereu in tabla ca sa nu fie ușor dărâmate la atingere. Se joaca mult din cap, ei țin minte situația in care se gasesc mereu. FMM de viața. De câțiva ani băieții fac escalada cu Claudiu. Sportul le-a maturizat atât trupul cât și spiritul. Au căpătat curaj sa poarte bastonul pentru nevăzători pe strada. Primul Razvan. I-a povestit apoi și lui Florin ca e mai bine așa.

"Cum făceați pana atunci, nu înțeleg?" i-am întrebat eu nelămurit total. "Pai când nu mergea nimeni cu noi cam dădeam peste oameni. Vedeam niște forme și credeam ca ne descurcam. Ne-am înșelat și ne loveam des dar aveam rușinea aia sa luam bastonul cu noi. In timp am acceptat mila oamenilor pe care o detestam atât. E mai bine decât sa continuam sa ne lovim de oameni și sa fim înjurați." Adevarul e ca amandoi băieții sunt înalți, bine făcuți de la sport și nu-ți dai seama deloc ca sunt orbi. Detectau foarte bine de unde venea vocea mea chiar dacă-mi modificam poziția corpului și părea ca privesc in direcția mea.

Florin a continuat. "Aveam mereu bastonul la mine și înainte. Mi-am luat inima in dinti intr-o zi la metrou si l-am scos. Ca nu vedeam nimic. Mai aud cate un "săracul" in spate și-mi vine sa mor. Dar asta e, e mai bine așa."

Băieții merg la competiții de ecscalada pentru persoanele cu dizabilități după cum va spuneam. Au cunoscut astfel multe situații.
"Unii sunt surdomuți care fac sportul asta." îmi spunea Razvan cu empatie in glas. "Îți dai seama cum se simt ei când intra intr-o încăpere și vad ca lumea comunica și ei nu pot?!" Îmi venea sa urlu: EI VAD! EI VAD! FMM viața!! M-am prefăcut și eu empatic cu ce-mi povestea: "da, Razvan, e groaznic".

Florin mi-a spus ca a cunoscut in Franta la competiție o fetita mică care n-avea picioare deloc și escalada. Își proptea cele doua cioturi in pereți și urca doar din brațe. Și-a dat seama atunci, spunea, ca limitele nu exista. Totul e relativ deci și ele. Băieții astia doi din fata mea erau mai veseli și mai pozitivi decât mine și dacă le citește cineva asta sa le spună ca sunt eroii mei.

M-am încălțat și am ieșit. Era îngrozitor de cald afara și ploua in același timp. Groaznic. Sala era între niște blocuri gris. Groaznice. Am ales sa merg pe jos prin ploaie și sa ma uit la cartierul cenușiu. Era superb. Totul.

Daca ați văzut un film de curând. Nu contează bun sau rău. Dacă ați văzut pe cineva drag râzând. Sau chiar plângând. Dacă ați citit acest articol mizerabil. Sunteți fericiti. Nu uitați. Pentru ca vedeți. Nu e un drept cu care v-ați născut. E un dar.

Și dacă știți acum ca sunteți fericiti doar pentru ca citiți asta atunci trimiteti "VAD" prin sms la 8835 ca sa le construim sala aia de antrenamente. Eu va promit sa verific ca se întâmpla. Și sa va mai povestesc de ei. Dați și un follow la Climb Again și un share la asta sa ajungă la mai mulți”, a povestit Codin Maticiuc.

(w670)



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26