Scriitorul Andrei Kurkov, la București: Putin şi-a schimbat narativul despre ucraineni de 3 ori în 10 ani

Scriitorul ucrainean Andrei Kurkov, prezent joi la Bucureşti, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin şi-a schimbat în decurs de 10 ani de trei ori "narativul despre ucraineni", numindu-i la început naţiune înfrăţită şi ajungând apoi să susţină că ar fi ruşi, care au ales să fie puţin diferiţi.

Precizările au fost făcute în cadrul conferinţei "Rolul scriitorului ca militant pentru o gândire liberă, într-o lume liberă", organizată la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

"Sarcina scriitorilor este să transmită informaţia - informaţia corectă. Trebuie să fac faţă în fiecare zi narativelor ruseşti false, folosite pentru a justifica agresiunea din Ucraina. În ultimii zece ani, Putin şi-a schimbat narativul despre ucraineni de trei ori. În urmă cu zece ani spunea că ruşii şi ucrainenii sunt naţiuni înfrăţite. În urmă cu doi-trei ani spunea că ruşii şi ucrainenii sunt o singură naţiune. Chiar înainte de război susţinea că ucrainenii nu există, ci sunt ruşi care au hotărât să fie puţin diferiţi. Aşa că trebuie să explic că, de fapt, Rusia şi Ucraina au istorii diferite", a precizat scriitorul ucrainean.



El a adăugat că, din perspectiva istoriei ruseşti, ucrainenii nu sunt o naţiune aparte, dar că, potrivit istoriei ucrainene, situaţia e diferită. Andrei Kurkov a evidenţiat faptul că face aceste remarci în calitate de etnic rus



"La baza mentalităţii ruseşti se află iubirea faţă de monarhie, dorinţa de a avea un ţar, care va garanta stabilitatea. Pentru ucraineni acest lucru este inacceptabil încă din secolul al XVI-lea, deoarece în secolele XVI-XVII Ucraina era un teritoriu independent. Cazacii apărau graniţele, care nu erau bine stabilite, dar cazacii îşi alegeau un conducător militar. Ucraineni nu au avut familie regală, nici aristocraţie. Aveau oameni bogaţi şi influenţi, însă ierarhia era mai degrabă militară. Ucrainenii nu s-au preocupat să aibă propria monedă, foloseau argint polonez sau aur turcesc, etc. Au creat un serviciu diplomatic, iar in arhivele de la Istanbul poate fi găsită corespondenţa dintre hatmanii ucraineni şi sultani. Au creat un sistem juridic, existau tribunale în Ucraina. Presupun că erau şi ele corupte, la fel ca tribunalele ucrainene din ziua de azi, dar existau. Aşa că era un stat, un teritoriu independent, cu istorie diferită", a afirmat Andrei Kurkov.

Potrivit scriitorului, mentalitatea ucraineană are la bază elemente de "anarhie organizată, individualism şi anti-colectivism". În acest sens, a făcut referire la faptul că în secolul XX, în perioada sovietică, 3.000 de fermieri ucraineni au fost deportaţi în Siberia deoarece nu au acceptat să facă parte din cooperativele agricole.

"Din acest motiv a fost indusă în mod artificial foametea, Holodomor, pentru a zdrobi această mentalitate. Oamenii de stat ruşi au fost mereu foarte inteligenţi. Au ştiut că poţi schimba mentalitatea oamenilor dacă le impui limba şi cultura ta. Aşa că limba şi cultura ruse au fost impuse în Ucraina centrală şi estică, influenţând mentalitatea şi transformându-i pe ucraineni în oameni colectivi, sovietici. După 1991, după căderea URSS, mentalitatea ucraineană a revenit, odată cu limba ucraineană. Această luptă între influenţa rusă şi cea ucraineană reprezintă lupta dintre două mentalităţi", a spus el.



Andrei Kurkov a adăugat că 30-40% dintre ucraineni vorbesc limba rusă, dar că aceasta nu înseamnă că îl iubesc pe Vladimir Putin

El a menţionat că, la rândul său, este vorbitor de rusă şi că scrie mai ales în această limbă. În urmă cu 20 de ani a scris cartea "Ultima iubire a preşedintelui", în care apare şi Putin ca personaj, iar ulterior cărţile lui au fost interzise în Rusia.

"Acest război are loc pe plan militar, dar şi la nivel cultural. Nu vreau să intru în detalii, dar cred că toţi trebuie să susţinem cultura ucraineană şi să o ajutăm să ocupe acea nişă din cultura europeană care îi este destinată. Cu cât citeşti mai mult despre istoria Ucrainei, cu atât îţi exprimi susţinerea. Sunt recunoscător României. Am trecut ieri pe lângă Cafeneaua Van Gogh şi am văzut două steaguri ucrainene. Asta mi s-a părut ceva foarte românesc. Iubesc oraşul acesta şi îl asociez cu Parisul. Este foarte dinamic. Uneori puţin cam kitsch. Dar plin de energie - energie tânără. Pentru mine, de fapt, seamănă cu Lvov, din vestul Ucrainei, sau cu Odesa sau cu iubitul meu Kiev", a spus el.



Andrei Kurkov a precizat că este pentru a patra oară când călătoreşte, de la începerea războiului. El a remarcat că ucrainenii, cu multă durere, s-au adaptat la realitatea războiului.



"Atunci când, pe 24 februarie, sunetul exploziilor ne-a trezit pe mine şi pe soţia mea, la ora 4.00 dimineaţa, am ştiut că viaţa nu va mai fi niciodată la fel. Bunicul meu, care a murit în 1980, îmi spunea că sunt norocos că m-am născut după război; se referea la Al Doilea Război Mondial. Mă bucur că nu a apucat să afle că de fapt m-am născut înaintea războiului şi că şi copiii mei s-au născut înaintea războiului şi că vor avea parte de această experienţă", a afirmat Andrei Kurkov.

Scriitorul ucrainean a remarcat că războiul din Ucraina este "primul mare război" din Europa în acest secol, dar că începutul a avut loc odată cu anexarea Crimeei şi "lipsa de reacţie" din partea majorităţii statelor.

"Majoritatea ţărilor au continuat să facă comerţ cu Rusia, iar Angela Merkel a fost de acord să construiască Nord Stream 2 şi totul a părut în regulă pentru Europa până pe 24 februarie, când liderii europeni au realizat că acest război va influenţa nu doar Europa, ci lumea întreagă. Iar acum toţi înţelegem faptul că un aşa numit 'război local' poate creşte preţul gazului de 10-20 de ori şi poate agrava foametea din Africa, deoarece Ucraina exportă cea mai mare parte din grâul european, iar acum jumătate din Ucraina nu poate fi folosită pentru agricultură. Vom învăţa multe lucruri pe care nu ne-am fi dorit să le aflăm, dar cred că ar trebui să înţelegem că orice viitor război nu va distruge doar viaţa ţărilor beligerante, ci va influenţa chiar şi statele aflate la distanţă", a spus el.



Potrivit acestuia, consolidarea naţiunii ucrainene "nu s-ar fi petrecut la fel de rapid" fără Putin



"Mă bucur că armata rusă s-a dovedit a fi mult mai slabă decât se aştepta toată lumea. Toţi cei din vest credeau că Ucraina va rezista 2-3 ore, iar apoi nu va mai exista Ucraina. Şi vedeţi ce se întâmplă acum, suntem în ziua 49, iar ţara luptă în continuare şi Europa înţelege că Ucraina nu va ceda. Politicienii ucraineni nu au fost prea interesaţi de viitorul ţării. Toţi voiau să devină bogaţi şi din acest motiv Ucraina nu şi-a creat un adevărat spirit naţional înainte de 2005. Singura persoană responsabilă pentru faptul că acum avem o identitate ucraineană puternică este Putin. A atacat Ucraina de trei ori, în trei feluri diferite, iar inamicul comun i-a reunit pe ucraineni într-o singură putere care vrea să îşi apere ţara", a mai menţionat scriitorul.

Andrei Kurkov a apreciat că Biblioteca Facultăţii de Litere a Univeristăţii din Bucureşti este una dintre cele mai frumoase biblioteci pe care le-a văzut în viaţa sa, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel