Senatorii din Comisia juridică au votat, marţi, în unanimitate proiectul referitor la petrecerile private. Dacă acestea se prelungesc după orele 22,00, trebuie acordul în scris al vecinilor.
Potrivit proiectului, în localurile publice situate în imobile cu destinaţie de locuinţă sau în imediata vecinătate a acestora, precum şi pe terasele în aer liber, programul muzical poate fi difuzat între orele 9.00 şi 22.00. Aceste programe muzicale pot însă depăşi ora 22.00 doar dacă au fost efectuate lucrări de fonoizolaţie, care reduc zgomotul sau dacă vecinii îşi dau acordul scris în acest sens.
În staţiunile turistice, autorităţile locale să poată stabili şi alte orare de funcţionare a localurilor publice şi de difuzare a programelor muzicale, în funcţie de interesul local, după consultarea cetăţenilor, a operatorilor economici din turism şi a autorităţilor competente pentru protecţia mediului.
În iniţiativa legislativă se mai stipulează că sunt contravenţii producerea de zgomot în exces dacă "fapta este de natură să producă o stare de disconfort sau indignarea cetăţenilor", tulburarea liniştii locuitorilor prin "strigăte, larmă sau folosirea excesivă a oricărui aparat, obiect, instrument ori instalaţie muzicală la intensitate mare, în intervalul 22.00-8.00" şi organizarea de petreceri private în corturi, spaţii neacoperite situate în perimetrul apropiat al imobilelor cu caracter de locuinţă.
Tulburarea "în orice mod" a activităţilor desfăşurate în cadrul unităţilor şcolare, căminelor şi a locurilor de cazare pentru elevi şi studenţi, unităţilor spitaliceşti, centrelor de ocrotire socială ori a unei ceremonii religioase constituie tot contravenţie.
Sunt considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea de la şase luni la cinci ani portul sau folosirea de arme albe în locuri publice, instituţii, la manifestări publice, în ambasade, unităţi de învăţământ, în locuri pentru distracţie sau agrement, precum şi deţinerea, fără drept, de arme albe în vehicule.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu