Scriitorul Gabriel Liiceanu scrie că, într-un puseu de paranoia, și-a folosit colegii de la Grupul de Dialog Social drept cobai pentru o ladă cu vin despre care avea suspiciuni că era otrăvită. Liiceanu...

Gabriel Liiceanu povestește că, însoțit de Andrei Pleșu, a acceptat invitația de a discuta cu directorul SRI de la acea vreme, Virgil Măgureanu, în biroul acestuia din urmă.

Deși era ros de suspiciunea că ar putea fi otrăvit, Liiceanu spune că a a mers în biroul lui Măgureanu pentru a-i cere șefului SRI manuscrisele lui Constantin Noica pe care Securitatea le confiscase în 158.

Potrivit scriitorului, paranoia s-a făcut pe deplin simțită când șeful SRI i-a oferit ceva de băut. \'Fii atent, dacă ne dă cafea sau orice altceva, eu nu beau.\' \'– Ce, ai înnebunit?\' apucă să-mi arunce Andrei şi intrăm (...) Extrem de curtenitor, ne întreabă dacă bem o cafea. \'– Hait!\', îmi zic. Apoi tușesc, îmi dreg vocea și răspund: \'– Nu, mulţumesc, tocmai am băut la birou\'. \'– Trei cola atunci\' spune Măgureanu către fata care aştepta în uşă. Îl privesc semnificativ pe Andrei, care-mi face semn discret că nu sunt în toate minţile\", scrie Liiceanu în Revista 22.

Mai departe, scriitorul relatează că, într-un moment de neatenție al lui Măgureanu, a schimbat paharul lui de Cola cu cel al directorului SRI, iar starea de paranoia s-a accentuat când a observat că șeful Serviciului nu s-a atins de băutură pe tot parcursul discuțiilor.

\"Numărul membrilor GDS nu scăzuse nici măcar cu unu\"

\"Simt cum neliniștea crește în mine. \'– El de ce nu bea?\' îl întreb agasat pe Pleşu, când Măgureanu se ridică şi iese o clipă din birou. \'– Pentru că e profesionist, îmi şopteşte Pleşu. Pesemne că toate paharele sunt otrăvite, dar el oricum nu se atinge de al lui. Înțelegi? E, la scenariul ăsta nu te-ai gândit...\'Într-adevăr, nu mă gândisem. \'– Crezi că murim până diseară? îl întreb. Hai să ne cărăm mai repede de aici, pentru că aş prefera să mor acasă.\' I-am smuls lui Măgureanu, înainte de a pleca, promisiunea că va căuta în arhive manuscrisele Noica. Dar nu prea îmi mai ardea de nimic\", scrie Liiceanu.

La finalul textului, Liiceanu povestește cum a testat un vin despre care suspecta că e otrăvit pe colegii săi de la GDS.

Liiceanu către Băsescu: Ați fost la înălțimea unei părți a intelectualității române

\"Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La câteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă,\'„din partea domnului director\', o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învârtit în jurul lădiței câteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins. Apoi au trecut zilele și am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unu. Am oftat ușurat. Pleșu avusese dreptate: eram paranoic\", conchide Liiceanu.