Orașul de 15 minute: Un vis occidental sau o realitate pentru București?

Autor: Darius Muresan

Conceptul presupune ca orice cetățean să poată ajunge în cel mult 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta la serviciu, școală, medic, parc, supermarket sau un spațiu cultural. Nu doar pentru că e comod, ci pentru că e sustenabil și eficient, lăsând deoparte termeni precum trafic sau poluare, calitatea vieții s-ar putea îmbunătăți semnificativ.

Ce presupune un oraș de 15 minute

Modelul a fost teoretizat de urbanistul franco-columbian Carlos Moreno, în plină pandemie, ca un răspuns la izolarea forțată și la nevoia de a reconstrui orașele în jurul locuitorilor. Orașul de 15 minute este doar o rețea de servicii apropiate care presupune:

• Proximitate: tot ce ai nevoie zilnic trebuie să fie la distanță de 15 minute, ideal pe jos sau cu bicicleta.
• Funcționalitate mixă: locuire, muncă, educație, recreere și servicii într-un spațiu integrat.
• Ritm: orașul trebuie să reducă stresul, naveta și timpul pierdut în trafic.
• Participare civică: deciziile urbanistice trebuie luate cu implicarea comunităților locale.

Ce funcționează deja în București

Deși departe de ideal, există câteva „insule de speranță”, așa cum le numesc specialiștii. Unele cartiere beneficiază de o infrastructură decentă: magazine, farmacii, școli, spații verzi sau centre sportive.

Din analizele recente, Sectoarele 3 și 4 se evidențiază prin investiții care ar putea fi integrate în acest plan de 15 minute. Cele două administrații au investit în reabilitarea și extinderea unităților de învățământ, în digitalizarea unor servicii publice și în crearea de spații comunitare precum parcuri noi. Cartierul Titan, de exemplu, se situează în topul zonelor din București care se pretează conceputului orașului de 15 minute, oferind un echilibru foarte bun între locuire, educație, comerț, zone verzi și acces la servicii medicale.

De asemenea, în Sectorul 1, zone din Aviației sau Pipera oferă deja un ecosistem local integrat: locuire, birouri, cafenele, educație. Dar aceste zone sunt gândite pentru o categorie restrânsă de populație, cu venituri peste medie.

Unde se rupe filmul

Bucureștiul funcționează ca un oraș monocentric: aglomerat în centru, dar slab dotat în cartiere. Locuitorii din Militari, Berceni sau Rahova se confruntă cu supraaglomerare, trafic blocat și lipsa infrastructurii educaționale sau medicale de proximitate.

Transportul public este extins, dar nu neapărat eficient. Metroul este rapid, dar nu acoperă tot orașul. STB-ul este imprevizibil, iar pistele de biciclete sunt rare, discontinue și adesea periculoase. Peste 70% din transportul zilnic se bazează pe mașina personală, iar navetele lungi înseamnă timp pierdut, poluare și stres.

Spațiile verzi sunt inegal distribuite: de la peste 20 mp/locuitor în Sectorul 1 la sub 4 mp în Sectorul 5. Standardul OMS este de 9 mp. Parcul Tineretului, IOR sau Herăstrău oferă oxigen unei părți din populație, dar zonele periferice sunt văduvite de astfel de oaze. În multe cazuri, spațiile verzi promise în PUZ-uri rămân pe hârtie.

Militari Residence este poate exemplul negativ cel mai notoriu: mii de apartamente construite fără nicio școală, parc sau unitate medicală. Acolo, orașul de 15 minute este imposibil chiar și cu mașina. Lipsa de planificare urbană coerentă, lăcomia dezvoltatorilor și pasivitatea autorităților locale au creat o bombă socială în devenire.

Bucureștiul nu e singur

Problema nu este doar a capitalei. Fără o viziune metropolitană coerentă care să includă Ilfovul (Voluntari, Popești, Chiajna), naveta urbană va rămâne un calvar. În fiecare zi, peste 250.000 de oameni intră sau ies din București pentru muncă sau diverse servicii. Iar lipsa unei autorități comune care să coordoneze urbanismul, transportul și infrastructura sabotează orice progres integrat.

Autoritatea pentru Transport Metropolitan București-Ilfov (TPBI) este un pas timid în această direcție, dar lipsa de autonomie și bugete reale limitează impactul său.

Ce ar trebui făcut

• Refuncționalizarea cartierelor: centre comunitare, cabinete medicale, grădinițe, spații culturale locale. Fiecare cartier trebuie să aibă minimul funcțiilor urbane esențiale.
• Investiții în spații verzi de proximitate: parcuri mici, dar dese și bine integrate.
• Mobilitate alternativă reală: trotuare decente, piste pentru biciclete continue, accesibilitate pentru persoane vulnerabile.
• Parteneriate public-private care să impună mixitate funcțională: nu mai construim doar locuințe, ci cartiere cu grădinițe, școli, spații verzi.
• Transparență: un index public al accesibilității urbane pe zone/cartiere. Cetățenii trebuie să știe cât de „locuibilă” e zona lor înainte de a lua o decizie de mutare.

Orașul de 15 minute nu e o utopie pentru București, dar e însă departe de a fi funcțional

Fără o schimbare profundă de mentalitate, atât la nivelul populației, dar și la nivelul administrației, orașul de 15 minute în București rămâne un concept frumos, dar departe de a deveni realitate. Avem exemple, avem modele, avem chiar și inițiative locale. Ce ne lipsește este o viziune integratoare, transversală și orientată spre cetățean. Cu planificare integrată, investiții curajoase și o prioritizare reală a calității vieții, Bucureștiul ar putea să nu mai fie doar capitala traficului, ci capitala locuirii decente. Un oraș trăit în 15 minute, nu traversat în 90.