Oceanele, sub lupă. UNESCO vrea o rețea planetară de 10.000 de nave cu senzori pentru monitorizarea fundurilor marine

foto: Freepik
foto: Freepik

UNESCO doreşte să echipeze 10.000 de nave comerciale cu senzori ştiinţifici pentru monitorizarea oceanelor, a anunţat sâmbătă această organizaţie internaţională, relatează AFP.

Obiectivul proiectului este de a alimenta cu date ştiinţifice, în timp real, Sistemul Global de Observare a Oceanelor (GOOS), care este pilotat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Aproximativ 2.000 de nave sunt deja echipate cu senzori, inclusiv cele care participă la competiţia nautică Vendee Globe şi diverse flote comerciale, a precizat UNESCO într-un comunicat, cu câteva ore înainte de deschiderea celui de-al treilea Summit al ONU privind oceanele (UNOC), luni, la Nisa.

"În pofida eforturilor importante ce au fost realizate în ultimii ani, cunoaştem mai puţin bine fundurile oceanelor decât craterele de pe Lună", a subliniat directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay.

"A învăţa de la ocean reprezintă marea aventură ştiinţifică a timpurilor noastre. Pentru a realiza acest lucru, comunitatea internaţională nu trebuie să mai ignore avertismentele oamenilor de ştiinţă şi trebuie să investească masiv în cercetarea oceanografică - care, în prezent, reprezintă mai puţin de 2% din bugetele naţionale de cercetare", a adăugat Audrey Azoulay.

La Nisa, UNESCO intenţionează să facă apel la statele membre ale organizaţiei şi la companiile din domeniul transportului maritim pentru a le cere să îşi integreze flotele în această reţea globală de monitorizare a oceanelor.

Navele vor fi echipate cu senzori meteorologici şi oceanografici care transmit date în timp real şi permit o mai bună măsurare a efectelor dereglărilor climatice, anticiparea fenomenelor climatice extreme şi consolidarea siguranţei navigaţiei pe mare.

La Nisa, UNESCO intenţionează, de asemenea, să obţină progrese în ceea ce priveşte accesul liber la cartografierea fundurilor marine.

Cartografierea de înaltă rezoluţie s-a extins în ultimii ani şi acoperă în prezent 26,1% din fundurile marine la nivel mondial, comparativ cu mai puţin de 6% în 2017, însă aproximativ 25% din datele suplimentare sunt deţinute astăzi de actori publici sau privaţi, a subliniat UNESCO.

Mai multe ţări - inclusiv Germania, Canada, Monaco, Norvegia şi Portugalia -, precum şi organizaţii internaţionale şi private, ar urma să anunţe noi angajamente de a-şi face publice datele în cadrul acestui summit privind oceanele, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel