Premierul Andrej Babis anunţă că Cehia va continua să trimită muniţie Ucrainei
Noul premier populist de dreapta al Republicii Cehe, Andrej Babis, a declarat miercuri că nu va pune capăt unei iniţiative privind livrarea de muniţie de artilerie pentru Ucraina, în pofida promisiunilor sale făcute în campania sa electorală, relatează joi dpa și Agerpres.
"Proiectul va continua, iar Republica Cehă va avea rolul de coordonator", a anunţat Babic, în vârstă de 71 de ani, adăugând însă că banii contribuabililor cehi nu vor mai fi investiţi în această iniţiativă.
Acesta este un punct oarecum discutabil, deoarece printre principalii donatori ai mecanismului s-au numărat ţări precum Germania, Danemarca şi Olanda, Praga oferind doar o mică parte din fonduri. Babis a subliniat că proiectul trebuie să fie transparent şi lipsit de corupţie.
Miliardarul şi liderul partidului populist de dreapta ANO a criticat dur proiectul în timpul campaniei sale electorale şi a cerut stoparea acestuia, la fel ca şi cei doi parteneri ai săi de coaliţie de extremă dreapta.
Consiliul Naţional de Securitate al Republicii Cehe s-a întrunit la Praga pentru a discuta următorii paşi. Alături de şefii armatei şi ai serviciilor de informaţii, la reuniune era aşteptat şi preşedintele Petr Pavel.
Pavel, un fost general NATO, a lansat iniţiativa privind livrarea de muniţie pentru Ucraina, în cadrul căreia peste 1,8 milioane de cartuşe de artilerie au fost livrate Ucrainei anul trecut, 43% din totalul muniţiei furnizate Kievului, conform cifrelor oficiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu