Noul telescop spațial Roman promite să schimbe radical modul în care înțelegem universul, urmând să cartografieze zone uriașe din cosmos și să aducă un volum fără precedent de date despre planete, galaxii și fenomene.
NASA şi-a prezentat noul telescop spaţial, Roman, conceput pentru a scana porţiuni vaste ale universului în căutarea exoplanetelor, dar şi a răspunsurilor la marile mistere ale fizicii, precum materia şi energia întunecate, informează miercuri AFP.
Acest telescop de ultimă generaţie "va oferi Pământului un nou atlas al universului", a declarat bucuros, marţi, şeful NASA, Jared Isaacman, de la Centrul Goddard al agenţiei spaţiale americane, din Maryland (est), unde a fost finalizată asamblarea acestuia.
Cu o înălţime de peste 12 metri, acest aparat argintiu dotat cu panouri solare imense urmează să fie transportat în Florida în vederea lansării în spaţiu, la începutul lunii septembrie, la bordul unei rachete SpaceX.
Dezvoltat timp de mai bine de un deceniu, cu un cost de peste 4 miliarde de dolari, telescopul a fost denumit în onoarea uneia dintre cele mai mari specialiste americane în astronomie, Nancy Grace Roman, supranumită "mama lui Hubble", după numele unui alt telescop emblematic al NASA.
La mai bine de 35 de ani de la punerea în funcţiune a telescopului Hubble, care ne-a arătat, printre altele, că universul nostru se extinde mai rapid decât fusese estimat anterior, Roman Space Telescope va avea sarcina de a răspunde la întrebări rămase fără răspuns.
Datorită câmpului său vizual larg, de peste 100 de ori mai mare decât cel al lui Hubble, acest telescop va scana zone vaste ale cerului dintr-un punct de observaţie privilegiat, la 1,5 milioane de kilometri de Pământ.
"Ne va transmite 11 terabiţi de date pe zi, ceea ce înseamnă că, doar în primul an, ne va furniza mai multe date decât a colectat telescopul Hubble pe toată durata existenţei sale", a declarat pentru AFP Mark Melton, inginer de sisteme la Roman.
Datorită acestui obiectiv cu unghi larg, NASA va putea realiza un vast recensământ al obiectelor care compun universul nostru, a explicat Nicky Fox, şeful activităţilor ştiinţifice ale NASA, care se aşteaptă astfel să "fie descoperite zeci de mii de noi planete" sau chiar "mii de supernove", adică stele masive aflate la sfârşitul vieţii lor.
Toate aceste informaţii vor permite NASA să identifice zone de interes care vor putea fi apoi analizate de telescoape complementare, precum celebrul James Webb.
Roman vizează, de asemenea, studierea invizibilului - materia şi energia întunecate, a căror origine nu este cunoscută, dar despre care se crede că reprezintă 95% din universul nostru. Datorită tehnologiei cu raze infraroşii, acest telescop va putea observa lumina emisă de obiectele cereşti cu miliarde de ani în urmă şi va putea astfel să se întoarcă în timp pentru a înţelege mai bine aceste două fenomene misterioase. Materia întunecată este percepută ca un fel de ciment gravitaţional, iar energia întunecată este văzută ca o forţă repulsivă, implicată în faimoasa expansiune a universului nostru.
Completând activitatea observatorului Rubin din Chile şi a sondei Euclid a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), Roman va permite "studierea modului în care materia întunecată se structurează de-a lungul timpului cosmic", dar şi calcularea "vitezei" cu care anumite "galaxii se îndepărtează de noi", a explicat pentru AFP Darryl Seligman, profesor-cercetător în astronomie la Universitatea din Michigan, neascunzându-şi entuziasmul faţă de acest nou telescop.
Aceste observaţii ar putea, într-adevăr, să revoluţioneze înţelegerea noastră actuală asupra structurii universului, a afirmat Julie McEnery, astrofiziciană responsabilă de telescopul Roman.
"Observaţiile actuale sugerează că modelul nostru standard al universului este incorect. Roman va fi în măsură să confirme acest lucru şi să ne îndrume spre înţelegerea a ceea ce este corect", a spus ea.
Cea mai mare valoare a noului telescop rezidă astfel în această parte necunoscută, după cum insistă experţii - ceea ce va permite descoperirea unor lucruri inimaginabile astăzi. "Dacă Roman va câştiga într-o zi premiul Nobel, probabil că va fi pentru ceva la care nici măcar nu ne-am gândit încă", a declarat Mark Melton.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci