Două persoane au fost rănite și transportate la spital după ce o butelie a explodat într-o locuință din comuna Sinești, județul Iași.
Un bărbat de 51 de ani şi o femeie de 43 de ani au fost răniţi în urma exploziei unei butelii produse, duminică dimineaţa, în locuinţa lor din comuna Sineşti, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
Cele două persoane au suferit arsuri de gradul II la nivelul feţei şi al picioarelor şi au fost transportate la spital.
"În cursul dimineţii, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi a fost alertat cu privire la producerea unei explozii a unei butelii, neurmată de incendiu, într-o casă de locuit din satul Bocniţa, comuna Sineşti, judeţul Iaşi. (...) În urma exploziei au rezultat două victime, un bărbat în vârstă de 51 de ani şi o femeie în vârstă de 43 de ani, ambele conştiente şi cooperante. Evaluarea medicală efectuată la faţa locului a evidenţiat arsuri de gradul al II-lea la nivelul feţei, precum şi arsuri la nivelul membrelor inferioare. După acordarea primului ajutor medical, victimele au fost transportate la spital de către echipajele TIM SMURD şi SAJ pentru investigaţii şi tratament de specialitate", au transmis reprezentanţii ISU Iaşi
La caz au intervenit două echipaje SMURD, inclusiv unul de terapie intensivă mobilă, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News