Victor Negrescu (PSD) arată care sunt efectele crizei guvernamentale PNL - USR PLUS.
Haosul creat de PNL și USR are consecințe evidente la nivel economic și internațional pentru România, afectând nivelul de trai al românilor:
- creșterea cursului euro în raport cu leul
- creșterea dobânzilor contractate de Guvern în numele României
- riscul ca avansul din PNRR să nu mai ajungă în acest an
- noi întârzieri în negocierile cu cei de la Comisia Europeană privind programarea financiară 2021-2027
- investitorii reanalizează investițiile programate în România.
Partidele care compun astăzi guvernul și-au pierdut orice fel de legitimitate iar acest lucru conduce la o pierdere a credibilității României pe piețele financiare și în raport cu partenerii internaționali.
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna exclude ipoteza retragerii demisiilor din partea miniştrilor USR PLUS.
"Demisiile au fost anunţate ieri seară şi depuse în această dimineaţă la Cabinetul premierului, în deplină asumare şi în deplină responsabilitate. Acest cabinet Florin Cîţu a expirat. Rolul de premier pentru România al lui Florin Cîţu a expirat, dintr-un motiv foarte simplu: nu are competenţa necesară să conducă această coaliţie. Nu ne jucăm cu demisiile. Nu suntem un partid care face bambilici cu demisii depuse şi retrase. Aceste demisii sunt depuse legal, olograf - aşa cum am văzut că este aşteptarea echipei Florin Cîţu din PNL - aşteptăm ca ele să fie procesate. Cele 45 de zile au început să curgă", a arătat el, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Barna a adăugat că, în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis i-a spus că va accepta demisiile miniştrilor USR PLUS atunci când le va primi.
În ce priveşte o eventuală demisie a secretarilor de stat sau a prefecţilor, Barna a arătat că aceştia nu sunt votaţi de Parlament.
"Este dreptul şi atributul premierului să decidă cum îşi structurează Cabinetul. Miniştrii - cei care au fost votaţi de Parlament, cei care constituie structura politică a Cabinetului - şi-au înaintat demisiile tocmai pentru că am spus că vom merge până la capăt şi am făcut acest lucru", a afirmat Dan Barna.
Liderul USR PLUS a subliniat că "blocarea" moţiunii de cenzură reprezintă un "abuz asupra democraţiei, fără precedent" în istoria României şi că aceasta trebuie supusă votului.
"Faptul că noua majoritate, Cîţu-Ciolacu blochează dreptul la moţiune de cenzură al unor parlamentari - un lucru despre care Curtea Constituţională a spus în repetate rânduri că este un drept definit explicit, un drept constituţional care este încălcat în mod grosier în aceste zile - arată că, într-adevăr, avem în momentul de faţă o majoritate Cîţu-Ciolacu (...) care ucide, prin fiecare neprezentare la şedinţa Biroului Permanent, statul de drept din România", a susţinut Barna.
Prim-ministrul Florin Cîţu, întrebat când va lua act de demisiile miniştrilor USR PLUS şi când va numi interimarii, a replicat că analizează situaţia politică actuală.
"Daţi-mi voie să analizez întâi situaţia şi după aceea o să vin cu un răspuns. Când am un răspuns, o să vin, dar în momentul ăsta încă analizez situaţia politică în care ne aflăm. (...) Când o să iau decizia, o să vă anunţ. Nu am luat nicio decizie în acest sens. Eu, în continuare, mizez pe o guvernare de dreapta în România", a arătat el, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu