Previziunile economice cu privire la măsurile fiscale nu sunt deloc optimiste.
”Plec și eu ca omul câteva zile în concediu și, în urma mea, băieții ăștia schimbă Codul Fiscal. Pentru că am o vârstă și am mai văzut mișcarea asta stupidă de câteva ori, știm deja că taxele încasate vor fi mai mici, evaziunea va fi mai mare, muncă va fi descurajată, investițiile și consumul vor scădea, prețurile vor crește iar piață imobiliară mai ia un pumn în bot. Adică exact pe dos decât își închipuie politicienii și decât ar impune momentul ciclului economic. Măsurile din proiectul de ordonanță sunt atât de aberante încât au de unde să taie la jumate și privații să răsufle ușurați că "am scăpat doar cu atât", metodă clasică de altfel. E interesant cum modificările fiscale pentru bugetari intră în vigoare peste 5-10 ani iar pentru privați în 1-3 luni...” a remarcat trainerul în educație financiară Adrian Asoltanie, pe grupul ”Viața și banii”.
De altfel, măsurile fiscale sunt criticate, fără excepție, de toți analiștii economici, economiștii, ș.a.m.d.
Vezi aici documentul cu măsurile vizate de Guvern
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu