Mihaela Rădulescu, relație ”off-road” cu Felix Baumgartner: Suntem împreună cam peste tot, mai puțin pe-acasă

Sursa foto: Facebook Mihaela Radulescu Schwartzenberg
Sursa foto: Facebook Mihaela Radulescu Schwartzenberg

Mihaela Rădulescu a vorbit, recent, despre relația pe care o are cu Felix Baumgartner. Cei doi petrec destul de puțin timp împreună acasă, având o relație mai mult la distanță.

"Cei aproape 8 ani de când trăim așa sunt cel mai bun răspuns. Se poate și așa, cu reglajele mentale, sufletești și organizatorice potrivite. La noi funcționează. Cu avantaje și… mici neajunsuri, cele mai multe legate de imposibilitatea de a fi mereu împreună, în același loc. Amândoi suntem ocupați, fiecare cu meseria lui, eu și cu creșterea lui Ayan, dar am găsit mereu căi să venim unul la altul sau să ne vedem pe planetă, unde are Felix show-uri aviatice, speech-uri, evenimente etc.

Suntem împreună cam peste tot, mai puțin pe-acasă. Avantaje? Dor și bucurie maximă la fiecare revedere. Calc, gătesc, spăl și aștept mult mai puțin cu masa pusă. Dezavantaje? La mine, când se strică ceva în casă și trebuie să repar pe FaceTime. La Felix – "Cum calc cămașa?", "Cum fac o supă?". Și altele, la fel de simpatice și… normale, la stilul nostru de viață. Numai în ultimele trei săptămâni am fost în cinci țări împreună, cu pauze de câte o zi acasă, doar ca să pun în valiză haine curate și pentru alt gen de activități. E mai mult decât adrenalină. E viața noastră, cu piciorul pe accelerație și… destul de off-road", a spus Mihaela Rădulescu pentru viva.ro.

"Așa trăiesc de când sunt cu băiatul asta"

"Am fost cu Felix în elicopter când s-a dat așa peste cap, este foarte tare senzația. Ăla e jobul lui, el în fiecare zi se urcă în elicopter și face show-uri aviatice. Da, de aceea nu a dorit să aibă copii, pentru că munca pe care o face el este riscantă și s-a temut… Am fost în turneu pe la show-uri aviatice. În ultimele 2 săptămâni am fost la show-uri aviatice unde toaleta era în câmp și, după viața asta de cazarmă, apoi m-am trezit că merg la castel în Londra. Așa trăiesc de când sunt cu băiatul asta. Există tot felul de figuri aviatice. Suntem de opt ani împreună. Se fac 9 ani de când a sărit din stratosferă. El așteaptă ca cineva să bată recordul lui, el nu vrea să îsi bată propriul record. Acum iar pregătește o demență absolută pentru la anul, ceva în stilul lui. Sunt ușor siderată, panicată nu mai sunt de mult, de când sunt cu el", a declarat Mihaela Rădulescu în cadrul unei emisiuni TV.

De ce nu se căsătoresc Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner

"Nu ne-am pus problema asta, suntem de aceeași vârstă, oameni maturi care știu ce vor de la viață. E altfel, nu e ca în familia tradițională românească. Nu vreau să-mi fac planuri care să nu-mi iasă. Nu vreau să sufăr! Nu știu ce ne rezervă viața! Eu cu Felix ne-am despărțit de vreo mie de ori în presa din România. În tot acest timp, noi ne-am văzut fericiți de treaba noastră", a mai spus vedeta.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy