Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre semnificaţiile şi importanţa acestui Praznic Împărătesc într-un mesaj adresat credincioşilor, cu ocazia Crăciunului.
„Sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunul are mai multe semnificaţii duhovniceşti profunde. În primul rând, ea ne arată iubirea nesfârşită, smerită şi milostivă a lui Dumnezeu faţă de lume, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
În al doilea rând, această sărbătoare este o sărbătoare a păcii, a bucuriei şi a bunei înţelegeri între oameni. Aşa au cântat îngerii la Betleem: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Cu prilejul acestei sărbători, noi arătăm bucuria şi recunoştinţa noastră prin multe daruri. De aceea, sărbătoarea Naşterii Domnului sau sărbătoarea Crăciunului este şi sărbătoarea darurilor.
La darul lui Dumnezeu pentru noi arătat în Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, Care a venit să se nască, să crească şi să ne mântuiască, noi răspundem cu daruri faţă de cei dragi, dar şi cu daruri faţă de cei săraci, singuri, bolnavi, deznădăjduiţi sau îndoliaţi, daruri care aduc bucurie acolo unde este întristare, speranţă unde este deznădejde şi comuniune acolo unde este însingurare.
În mod deosebit, ne adresăm tuturor românilor care se află în jurul graniţelor României, dar şi în diaspora română şi le dorim ani mulţi şi binecuvântaţi, păstrând legătura cu poporul român prin credinţă şi prin toate valorile spirituale şi culturale comune, mai ales prin frumoasele colinde româneşti. Tuturor le dorim ca îndepărtarea de casă să nu fie o îndepărtare duhovnicească, ci să fie un prilej de a întări şi mai mult comuniunea românească. Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu prilejul Anului Nou şi cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului vă dorim tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu