Urmărește emisiunea live


Jocurile video, pe lista premiilor Grammy. Va fi dată în premieră o distincţie unui joc

Fotografie de la FOX, Pexels
Fotografie de la FOX, Pexels

Organizatorii premiilor Grammy au anunţat că în 2023 jocurile video vor ocupa un rol important la ceremonie. 

De la muzica din "The Legend of Zelda" până la coloana sonoră captivantă din "Super Mario", sunetul s-a aflat întotdeauna în centrul experienţei imersive oferită de jocurile video. Recording Academy, care organizează gala de decernare a Premiilor Grammy în Statele Unite, va oferi, în premieră, duminică seara, la Los Angeles, distincţia pentru cea mai bună coloană sonoră dintr-un joc video. O recunoaştere tardivă a ponderii jocurilor video în cultura populară din partea echivalentului Oscarurilor în lumea muzicii, relatează miercuri AFP.

Nominalizate la acest premiu sunt: "Aliens: Fireteam Elite", cu o coloană sonoră compusă de americanul Austin Wintory, jocul "Assassin's Creed Valhalla: Dawn of Ragnarok", a cărui muzică este semnată de compozitoarea americană Stephanie Economou, "Call Of Duty: Vanguard", cu o coloană sonoră compusă de muzicianul american Bear McCreary, jocul "Guardians of the Galaxy" a cărui muzică a fost creată de britanicul Richard Jacques şi "Old World", cu o coloană sonoră semnată de compozitorul american Christopher Tin, scrie Agerpres.

Unor nominalizaţi nu le vine să creadă



Cu câteva zile înainte de a avea şansa de a câştiga "Sfântul Graal" al industriei muzicale din Statele Unite, singurului compozitor non-american de pe listă, Richard Jacques, în vârstă de 49 de ani, nu îi vine încă să creadă că nominalizarea sa este "foarte reală". Specializat în muzică clasică la Conservatorul din Londra, Richard Jacques este profesionist de 30 de ani. În 2001, a făcut furori cu o coloană sonoră orchestrală pentru un joc video, înregistrată în celebrul studio Abbey Road. Recunoaşterea necesită, însă, timp, a declarat el pentru AFP.

Faptul că premiile Grammy au creat o distincţie ce recompensează muzica din jocurile video "ne oferă în sfârşit genul de respectabilitate pe care o căutam de mult timp", a spus el.

Totodată, aceşti muzicieni trebuie să profite de pe urma unei industrii globale a jocurilor video cu o cifră de afaceri care în 2022 s-a apropiat de 200 de miliarde de dolari, conform Global Games Market Report.

Jocurile video, principala sursă de divertisment pentru Gen Z



În plus, un sondaj realizat de Deloitte în Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Japonia şi Brazilia a concluzionat că aceasta reprezintă principala sursă de divertisment pentru Generaţia Z, tineri născuţi între 1995 şi 2010.

Iar muzica face parte din "experienţa imersivă a jocului", după cum a declarat compozitoarea Stephanie Economou. "Jucătorii ascultă cu adevărat", consideră această tânără muziciană din Los Angeles, cunoscută pentru coloanele sonore pe care le-a realizat pentru filme şi seriale TV.

Ca şi Richard Jacques, concurentul său în cursa pentru această distincţie, Stephanie Economou a explicat pentru AFP că această categorie nou-nouţă a Premiilor Grammy marchează "o etapă importantă pentru ca oamenii să recunoască în sfârşit că jocurile video sunt de mult timp în spiritul vremii".

Compunerea unei coloane sonore pentru un joc este "un nouă modalitate de a trăi muzica şi de a asculta", a spus ea.

Pentru Richard Jacques, provocarea constă, de asemenea, în faptul că "muzica trebuie să reacţioneze la ceea ce face jucătorul" pe consola lui. Pentru că totul depinde de "alegerea jucătorului" şi de "numeroasele posibilităţi din joc".

"Fie că se luptă, explorează ori rezolvă un puzzle, indiferent de natura jocului, este datoria noastră, compozitorii, să ne asigurăm că aceasta este o experienţă total omogenă şi interactivă", a declarat britanicul.

Legăturile dintre muzică şi jocurile video sunt atât de strânse încât jazzmanul american Jon Batiste - care a câştigat cinci premii Grammy în 2022 - a mărturisit în 2019 pentru Washington Post că jocurile l-au inspirat încă din copilărie pentru a crea "teme muzicale captivante pe care le vrei să le tot auzi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel