Închisoarea secretă a CIA din Bucureşti. VEZI cum a fost identificată clădirea torturilor

Foşti agenţi CIA au recunoscut clădirea în care a funcţionat închisoarea secretă a agenţiei americane în România. Aşa s-a ajuns la concluzia că închisoare secretă a fost deschisă, în 2003, în clădirea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete (ORNISS). Statul român neagă această acuzaţie.

Jurnaliştii germani ai postului de televiziune ARD, împreună cu jurnaliştii AP, au stabilit iniţial o listă cu 60 de posibile clădiri care ar fi găzduit închisoarea secretă a CIA în România, informează Realitatea.

Au pozat clădirile şi au prezentat imaginile unor foşti agenţi CIA. Toţi au recunoscut clădirea ORNISS şi au spus că subsolul acesteia a fost folosit pentru închisoarea secretă a CIA.

În reportajul prezentat joi seară de postul ARD, citat de Mediafax, un fost agent CIA a povestit detalii despre vizita sa la închisoarea secretă.

"A trecut cu maşina prin faţa clădirii centrale a ORNISS, apoi şi-a amintit că a virat după această clădire, spre poarta bine păzită, unde a fost oprit. Agentul CIA a avut voie să intre cu maşina în curtea interioară. De acolo, a intrat într-o altă clădire, controlată de americani. Îşi aminteşte că era o scară care ducea spre subsol, unde sunt celulele cu prizonieri. Din amintirile sale, în fiecare celulă erau un ceas şi o săgeată pictată pe podea", arată reportajul.

Săgeata indica direcţia către Mecca, iar ceasul le indica celor închişi ora de rugăciune.

Cum arătau celule, cum erau trataţi deţinuţii

Închisoarea CIA din România includea şase celule, pe arcuri, construite din prefabricate, fiecare cu un ceas şi o săgeată care arăta spre Mecca.

În prima lună de detenţie, suspecţii de terorism erau privaţi de somn, udaţi cu furtunul, bătuţi sau obligaţi să stea în poziţii incomode, au spus mai mulţi foşti oficiali. Simularea înecului nu a fost, însă, utilizată în România, au adăugat ei.

După interogarea iniţială, deţinuţii erau trataţi cu atenţie, potrivit surselor. Ei primeau controale medicale şi dentare regulate, precum şi mâncare halal, adusă de la baza din Frankfurt, Germania.

Autorităţile române au negat existenţa închisorii secrete. ORNISS a negat categoric chiar ieri, în ziua în care a apărut ancheta AP şi ARD. MAE a negat la rându-i informaţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel