Guvernul a identificat nereguli la Poșta Română și sesizează DNA

Poșta Română
Poșta Română

Inspectorii Corpului de Control al premierului au identificat nereguli în activitatea Poștei Române din perioada 2009-2011, legate de încălcarea de către fosta conducere a companiei a normativelor legale de cheltuieli, cu posibile fapte penale asociate cu infracţiunea de abuz în serviciu, drept pentru care Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), potrivit celor declarate de către surse oficiale agenției Mediafax.

În intervalul 2009-2011 conducerea Poștei Române, prin modul în care a acționat, a determinat o pierdere totală de peste 485 milioane lei la nivelul companiei, au declarat sursele oficiale. Astfel, potrivit raportului redactat de către corpul de control al premierului, în urma finalizării acțiunii de control la Poșta Română, Consiliul de Administraţie şi conducerea operativă, a pus în executare, în 2009-2011, bugetele de venituri şi cheltuieli cu încălcarea hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor, prin care aceste bugete au fost aprobate, şi prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale actelor normative (hotărâri de guvern) care au aprobat respectivele bugete.

Încălcarea dispoziţiilor imperative ale actelor normative care au aprobat bugetele de venituri şi cheltuieli ale CN Poşta Română, aferente anilor 2009, 2010 şi 2011, s-a realizat prin depăşirea limitelor maximale ale cheltuielilor totale aprobate şi fără a se respecta prevederea legală ca nivelul cheltuielilor să fie proporţional cu veniturile efectiv realizate, este concluzia inspectorilor.

"Modul în care a acţionat conducerea Poştei Române a determinat înregistrarea de către companie a unor pierderi în sumă totală cumulată de 485.512.396 lei, sumă care rezultă din cumularea pierderilor anuale înregistrate în perioada 2009-2011", potrivit raportului de control.

La capitolul concluzii, raportul conţine ideea că au fost constatate mai multe "fapte posibile de natură penală care s-ar asocia cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată".

Potrivit surselor citate, "Din acest motiv, în cel mai scurt, raportul va fi înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie".

În luna mai, ministrul Comunicațiilor, Dan Nica, declara că Poșta Română a înregistrat în ultimii trei ani pierderi de aproape 500 de milioane de lei, la care se adăugă o amendă aplicată de Consiliul Concurenței, de peste 100 de milioane de lei, plus alte obligații de plată către diverși furnizori și bugete ale statului de peste 400 de milioane de lei. ”La Poșta Română s-a furat mult și sistematic”, aprecia, în luna mai, ministrul Comunicațiilor, Dan Nica.

Compania Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.000 de oficii poştale, acționari fiind Ministerul Comunicațiilor, 75%, și Fondul Proprietatea, care are o participație de 25%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel