Frații Cioabă nu mai sunt regi, susține împăratul Iulian

regii cioaba
regii cioaba

Iulian Rădulescu, autointitulatul împărat al romilor, susține că frații Cioabă nu mai sunt regi pentru că au fost excluși din comunitate.

Iulian Rădulescu susţine că fraţii Dorin şi Daniel Cioabă nu mai sunt regii ai romilor, ei fiind excluşi din comunitate în urma unui demers al mai multor ONG-uri, care au semnat o petiţie în acest sens, scrie rtv.net.

"În ţară sunt mai multe organizaţii şi ONG-uri care au semnat pentru excludere. Am făcut demersurile de acum două săptămâni, de când a murit Cioabă. Au semnat ONG-uri din Olt, Mehedinţi, Constanţa, Bucureşti şi Argeş, sunt în total 63 de semnături", a spus autointitulatul Împărat Iulian.

Rudolf Stancu, reprezentantul romilor din Banat, spune că nicio comunitate din vestul ţării, din Banat, Maramureş şi Alba, nu a participat la ceea ce el a numit un "boicot". "Ne pare rău că am ajuns aici, că am ajuns la această dezbinare. S-a făcut un boicot. Partea de vest, Banat, Maramureş şi chiar Alba - noi nu am participat la acest boicot. Ne pare rău că aceste ONG-uri pe care le conduce dl. Iulian nu se ocupă de locuri serioase, de integrare, de educaţie", a spus Rudolf Stancu.

Daniel Cioabă spune că iniţiativa lui Iulian Rădulescu este una demnă de râs, mai ales că el însuşi a fost exclus în urmă cu mai bine de 10 ani din comunitate.

"Mă face să râd această iniţiativă a domnului Rădulescu. Pentru că o persoană care nu este inclusă în comunitatea de romi să excludă pe alţii nu este posibil. Tatăl meu l-a exclus din comunitate acum 10-12 pe Iulian Rădulescu. Nu ştiu despre ce ONG-uri este vorba. Dânsul nu e preşedintele niciunui ONG activ şi nu ştiu ce ONG-uri ar putea avea de partea dânsului. Este ca şi cum ar veni un nebun de pe stradă şi ar spune că de astăzi Traian Băsescu nu mai e preşedinte. Ar însemna că nu mai e preşedinte?", a spus Daniel Cioabă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel