EXCLUSIV  Despre iubire. Sunt unele poveşti doar de noi ştiute şi pe care nu le putem pierde

Am avut un vis ciudat.

De fapt, nu vis, o trăire. Dormeam şi mă simţeam. Mă simţeam mai mult decât niciodată. Cu toate temerile, rănile şi iubirea din mine. Trăiam totul, de undeva dintr-o conştiinţă superioară, ca şi cum aş fi desprinsă de lumea asta, de corpul meu, de toate lucrurile materiale, de toate ambiţiile şi visele, de toate nimicurile. Ca o experienţă a morţii. Îmi spuneam în vis că aşa trebuie să arate sfârşitul.

O, Doamne, câte am înţeles! Cât mi-a ţipat sufletul în singurătatea aia mută.

Nu mai exista nimic decât o trăire copleşitoare. Nu a mai rămas nimic. Decât oamenii dragi. Şi o iubire sfâşietoare pentru ei care mă durea. De ce mă durea?

Poate că iubirea poartă întotdeauna cu ea răni.

Iubirea e tot ce rămâne, la sfârşit. E tot ce suntem

Cu toate hăurile şi căderile noastre, cu toate ţipetele şi înfrângerile, cu toate spaimele.

E ca o pasăre rănită, prăbuşită la pământ, care după un timp, învaţă din nou să zboare, mai puternică decât niciodată. Chiar dacă aripile ei frânte nu vor mai fi niciodată la fel.

Sunt unele iubiri ciudate care vin şi pleacă, dar care ne rămân în inimă pentru totdeauna.

Sunt unele poveşti doar de noi ştiute, care ne aparţin şi pe care nu le putem pierde.

Sunt unele iubiri ce se aprind în sufletul nostru în doar câteva clipe şi pe care le va putea stinge doar eternitatea.

Sunt iubiri care se sfârşesc şi care se pierd în adâncul nostru, căci nu ştiu cum să trăiască.

Sunt poveşti pe care nu le putem avea, care nu sunt pentru noi, dar care ne zâmbesc de departe.

Sunt iubiri ce cresc în noi, zi de zi, noapte de noapte... şi pe care le privim, printre lacrimi.

Sunt poveşti ascunse de noi, adânc îngropate, dar pe care inima noastră n-are cum să le uite. Ele dăinuie precum o stea în întunericul amintirilor noastre.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News