"În mod normal, Ziua Naţională ar trebui să fie o zi a poporului, a naţiunii, a societăţii. La noi Ziua Naţională este a politicienilor, pentru că defilarea este pentru ei. Oamenii se mai uită şi ei aşa cum se uitau la stadioane, după blocuri, de pe margine, că nu sunt primiţi în tribune. Sigur, oamenii simt nevoia să se distreze de Ziua Naţională şi e şi normal, pentru că nu plângi de ziua ta, te distrezi. Ori, din punctul ăsta de vedere, profităm: cade unul de pe cal, alţii se împiedică. Acum e bine, altădată au fost evenimente mai triste, s-a mai stricat un tanc, un TAB", a declarat Alfred Bulai la emisiunea "Nod în Papură".
Întâmplare amuzantă din Armată. "Atunci m-am întrebat dacă am avea şanse într-un război cu Albania"
"Chestia asta ne reprezintă? Armata e singura chestie care ne reprezintă de Ziua Naţională? Despre asta vorbim. Eu am făcut Armata la 01512, unitatea militară de la Şcoala Mihai Viteazul. La Sibiu. A fost o inspiraţie proastă a autorităţilor de atunci. Noi eram TR-işti (n.r. termeni redus), făceam 9 luni armată înainte de facultate, intrasem la filozofie. Şi se făceau activităţi obişnuite, unde TR-iştii o boiereau. În anul ăla cineva a avut o idee năstruşnică, să facem şcoală de ofiţeri. Surpriză totală pentru noi şi surpriză urâtă pentru cei de acolo, care nu erau obişnuiţi cu unii care erau aerieni. Acolo, în această unitate militară de elită, mi-am pus prima dată întrebarea dacă Armata Română ar putea avea şanse de câştig într-un război colosal cu Albania. Eu unui băiat care era în anul 3 elev acolo i-am arătat cum merge busola. Nu mai zic, şi trebuie să povestesc asta, că ne dădeau filme. Am văzut un film colosal, ţin minte şi acum cum se chema, 'Ce mare e lopata mică'. Cum era filmul? Îţi zicea cele 50.000 de întrebuinţări ale lopeţii, că o pui la inimă când mergi la atac, deşi tot ei ne arătau filmări în care tabla aia era făcută praf de mitralieră.
În final era o chestie apoteotică. Poate nu vă aşteptaţi, poate nu ştiaţi, cum te poate apăra lopăţica mică în războiul atomic. Îţi arăta o ciupercă în depărtare. Eh, ce faci? Iei lopăţica, sapi o groapă şi te ascunzi acolo de radiaţii. Asta ni se transmitea. Nu de un ofiţer, era un film produs cu oameni care îşi dăduseră cu părerea. Asta era armata în 1981 când am făcut eu. E un nivel pe care l-am moştenit! Avem o magmă de oameni unde există multe întâmplări din astea", a mai spus sociologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
