EXCLUSIV  De ce să ADOPȚI un CÂINE! Poveste despre Kola Kariola și adopția care ne-a schimbat viața

Roxana Neagu / 05 oct 2019 / 15:27 Salveaza PDF Comentarii
Foxy, câine adoptat
Foxy, câine adoptat

Viața ei trebuia să se schimbe în bine, când și-a cumpărat un pui de Labrador. Dar s-a lovit de una dintre realitățile crunte ale României: de mafia care împerechează câini pe bandă rulantă și vinde puii prea devreme și bolnavi, mințind cumpărătorii și profitând de ei.

În timp ce buzunarele celor care vând câini sunt umplute de oamenii ce-și doresc un câine de rasă, buzunarele celor care salvează se golesc pe zi ce trece. Refuzăm când ni se spune să adoptăm un câine, considerând că știm noi mai bine. Deși nu avem de unde ști și poate nu e vina noastră că li se permite unora să profite de aceste vieți firave, cumva trebuie să ne interesăm înainte, să verificăm, să căutăm informații și, dacă suntem pregătiți să dăm bani pentru un câine, să dăm atât cât valorează el, unor oameni responsabili. 

Bineînțeles, dacă suntem interesați de o anumită rasă, din diferite motive, care nu sunt de judecat, putem cumpăra. Dar avem și varianta adopției. Poate să nu fie de rasă, dar, cu siguranță, va fi un cățel inteligent, al cărui comportament se va modela după comportamentul stăpânului său. 

Asociația Kola Kariola are mulți căței spre adopție, mulți cu istorii triste, care-și așteaptă o familie. Kola Kariola, dintre toate asociațiile din București de care am auzit, au fost singurii care au reacționat mereu la apelurile disperate ale oamenilor, care, deși nu aveau cunoștințele și posibilitatea salvării, au căutat un ajutor. 


Un singur om 

 

În aceeași situație, m-am aflat și eu, când fratele meu a văzut pe stradă, când mergea spre facultate, un câine frumos, ascuns în niște tufișuri. Și el, și mama mea au mers la ei, i-au dat apă, mâncare. Dar nu se ridica. Au mers și alți oameni la el. Am mers și eu, dar nu am reușit să-l ridicăm din acel loc. L-am distribuit pe Facebook, în speranța ca cineva să-l recunoască, pentru că avea o zgardă maro la gât, semn că poate cineva îl căuta. Fără succes însă. După ce am epuizat tot ce puteam noi face - noi, care deși avem câini, nu știm să gestionăm comportamentul unui câine străin, speriat, cu tendințe de a mușca pentru a se apăra- am început să sunăm la numerele pe care le cunoșteam. Am crezut că a fost accidentat de mașină și nu se poate deplasa, fiind o stradă circulată de multe mașini. Nu aveam altă explicație pentru faptul că ore întregi câinele nu s-a ridicat dintr-un loc. Eram pregătiți cumva, în orice fel, să-i achităm costurile și spitalizarea și speram să-i găsim stăpânul. Ne-a răspuns Marius de la Kola Kariola la apel. A reușit ceea ce noi n-am reușit pe parcursul mai multor ore: să ridice câinele despre care noi presupuneam că are o lovitură la picioarele din spate. Și l-a luat el, fără să accepte niciun leu. ”Dacă vreți să donați, o faceți în conturile asociației” ne-a spus. Am înțeles ulterior că are probleme de sănătate, la cei 43 de ani ai săi, și din cauză că se zbate să salveze ce alți oameni distrug, aruncă, părăsesc, chinuie. 

Sunt și eu pe grupuri de iubitori de animale și, de-a lungul timpului, am văzut critici la adresa lui Kola Kariola, de la alte aparente salvatoare de animale. Însă persoanele care critică n-am văzut să și ajute.

Familie pentru Clopoțica

 

 

După mii de distribuiri, nimeni nu a recunoscut cățelul găsit de noi. E o fetiță frumoasă care și-a scos coada dintre picioare și dă din ea, deși încă temătoare. Cred că are nevoie de iubire și e încă mică, cel mult un an și jumătate, potrivit Asociației. I se caută familie, dacă familia nu și-a regăsit-o. 

 

Povestea noastră despre adopție

 

Și noi am adoptat (n.r. nu de la Asociația Kola) o cățelușă aruncată de un om cu puțin suflet, când avea doar câteva zile. Alături de alți șase frați avea să-și găsească sfârșitul într-o pungă. Au trăit cinci. Una este ea, Foxy. Când am luat-o era un pui ce nu se mișca din loc, ca un bibelou. Mică, galbenă. Lunile treceau și noi ne întrebam când se va opri din crescut. A ajuns la 40 de kilograme. Unde suntem noi, acolo și ea, alături de noi în orice situație. Am învățat-o chiar eu comenzile principale. Încă ne uimește în fiecare zi. Deși un cățel care n-a trăit lângă mama lui, nici n-a fost dresat în acest sens, niciodată, nici când am uitat-o în casă, nu a făcut mizerie în locuință. Nu e un câine pe care am dat sute, mii de euro, dar e mult mai valoros de atât. În cele din urmă, nici nu cred că se consideră câine. Până la un an, nu a lătrat. Când a lătrat, a fost spectacol, am crezut că a ajuns câinele vecinilor la noi în curte.

Și vă pot spune multe povești despre ea, dar voi aveți ocazia de a vă crea propriile povești, adoptând. Sau măcar încercând să mergeți la un adăpost, poate un câine prietenos vă va înmuia sufletul.  


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27