De ce a fost condamnată cu executare asistenta de la Maternitatea Giulești

August 2010. Câteva minute au făcut diferența dintre viață și moarte la Maternitatea Giulești. Asistenta Florentina Cîrstea ar fi ieșit după șervețele igienice, când un incendiu a izbucnit în salonul cu nou-născuți. Până când focul a fost observat, copiii erau deja cuprinși de flăcări. Șase au murit și alți cinci au suferit arsuri. Ucidere din culpă și vătămare corporală sunt acuzațiile care au dat verdictul pentru asistenta de la Giulești: doi ani și două luni de închisoare cu executare. Magistrații au motivat condamnarea. 

Judecătorul Bogdan Gavrilă, de la Judecătoria Sectorului 6, a motivat condamnarea asistentei. Nerespectarea atribuțiilor de serviciu, lipsa conștientizării vinovăției și a gravității faptelor comise stau la baza condamnării Florentinei Cîrstea, după cum arată Lumea Justiției

Obligația de a nu părăsi salonul nejustificat

"Nerespectarea de către inculpata Cîrstea Florentina Daniela a obligației de supraveghere permanentă a împiedicat constatarea imediată a producerii incendiului și luarea măsurilor de salvare, având ca urmare decesul a 6 nou-născuți și vătămarea corporală a altor 5 nou-născuți", notează magistrații în motivarea condamnării. Din declarațiile personalului medical al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu", obligația de supraveghere de la salonul de Terapie Intensivă, unde se aflau nou-născuții, presupune că asistentele medicale nu trebuiau să părăsească salonul nejustificat. Când anumite motive impuneau părăsirea salonului, asistentele trebuiau să cheme un alt cadru medical care să le înlocuiască. Obligația era cunoscută asistentelor de la Secția de Neonatologie, fapt ce reiese din discuțiile telefonice purtate după incendiu de unii angajați ai spitalului, dar și din declarațiile asistentei. 

O obligație în fișa postului, nu o dispoziție care să o prevadă

"Eu știu că, prin fișa postului, am obligația să-i supraveghez permanent pe nou-născuții aflați la terapie intensivă și că nu am voie să ies din salon decât în situația în care mă înlocuiește cineva", a spus asistenta, în fața judecătorilor, în prezența apărătorului ales. A adăugat, în timpul judecății: "Doar în fișa postului exista obligația de a supraveghea copii, nu există o altă dispoziție care să prevadă acest lucru... Când plecam câteva minute, aprox.5 minute, trebuia să chemăm pe cineva." 

6 minute și opt secunde

În urma declarațiilor și a probelor strânse, judecătorii au apreciat că, deși știa obligațiile postului, asistenta a părăsit nejustificat salonul. Ea nu a mers doar la toaletă, ci a stat de vorbă cu alte două colege. Asistenta a stat la toaletă un minut și a lipsit din salon 12. Judecătorii scad timpul în care asistenta a mers să ia șervețele igienice și nu motivează o lipsă de 6 minute și opt secunde din absența ei. Mai mult, motivarea arată că asistenta s-a întors în salonul de Terapie Intensivă alarmată de agitația creată de oamenii care deja observaseră incendiul. 

"Declarații nesincere"

Cele 6 minute și opt secunde au fost motivate de către inculpată. Ea a rămas în salonul "Cezariene", pentru a prepara hrana pentru un nou-născut ce urma să fie dus în salon de către o altă asistentă, martoră în dosar, care a precizat că nu cerut ajutorul în acest sens. Magistrații au mai spus că Florentina Cîrstea a mințit când a declarat că a părăsit salonul pentru că o colegă i-a cerut ajutorul pentru a pune o linie venoasă unui copil. Asistenta respectivă nu a confirmat cele spuse de asistenta Cîrstea. Mai mult, magistrații mai notează că asistenta a părăsit salonul, fără a lăsa pe cineva în loc, deși erau două persoane disponibile. Din nou, este acuzată de minciună. Ea spune că a rugat o asistentă să-i stea în loc cinci minute, fapt neconfirmat pe înregistrări și nu a fost confirmat nici de asistenta respectivă. Judecătorii mai notează că dacă cineva s-ar fi aflat în salon, micuții puteau fi evacuați imediat. 

A încercat să arunce vina pe alte asistente

Motivele care au stat a baza condamnării de 2 ani și două luni pentru ucidere din culpă și cinci condamnări de 8 luni pentru vătămare corporală au fost: "urmarea produsă, importanța obligației de supraveghere, durata și motivul părăsirii salonului, precum si atitudinea procesuală a inculpatei (oferirea de justificări pentru lipsa din salon, atribuirea vinovăției către alte persoane), din care rezultă că nu conștientizează vinovăția sa și gravitatea faptelor comise”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel