Hong Kong a înregistrat miercuri cea de-a patra ''zi foarte călduroasă'' din luna octombrie, un record, potrivit Agenţiei meteorologie a oraşului, informează AFP, citată de Agerpres.
Octombrie a însemnat cel mai mare număr de zile foarte călduroase de la începutul înregistrărilor meteorologice, în 1884, a precizat Observatorul din Hong Kong.
În 2023, în octombrie s-au înregistrat trei zile foarte călduroase, a precizat Agenţia meteorologică.
Zilele foarte călduroase sunt cele când temperaturile ating 33 de grade Celsius sau depăşesc această valoare.
Termometrele au urcat la 33,1 grade Celsius miercuri după-amiază, a adăugat Observatorul în cel mai recent buletin de alertă.
Autorităţile sanitare din Hong Kong au cerut populaţiei să adopte măsuri preventive împotriva afecţiunilor legate de caniculă pe perioada acestei alerte, care a durat peste 11 ore.
Luna trecută, Hong Kong a înregistrat 15 zile extrem de călduroase , una dintre cele mai lungi serii de zile caniculare înregistrate în septembrie în acest oraş.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice generate de activităţile umane provoacă fenomene meteorologice extreme mai frecvente şi mai intense peste tot în lume.
Anul 2024 a fost anul cel mai cald la nivel global înregistrat vreodată, la finalul unui deceniu extraordinar, cu temperaturi record, potrivit ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News