Ce i-a spus Aurelia Ion fratelui său cu puțin timp înainte de tragedie

Accidentul aviatic care a avut loc luni seară a lăsat în urmă familii îndoliate care îi plâng pe cei care au plecat dintre noi. În afară de Adrian Iovan care a pierit salvând alte vieți, și Aurelia Ion a murit.

Fratele tinerei a acordat un scurt interviu în care a vorbit despre sora lui. Cu sufletul răvășit, mărturisește că nu mai are nici lacrimi să își plângă sora. Victor a spus că întreaga familie este în stare de șoc, pentru că nimeni nu se aștepta la o astfel de veste teribilă. Aurelia era medic rezident, era o fată ambițioasă și își dorea să ajungă un chirurg de renume.

“Nu mai am lacrimi să scot, nu mai am niciun gând bun în minte. Am fost șocați, nimeni nu se gândea că se poate întâmpla așa ceva. Nu pot să spun ceea ce simt părinții mei pentru că pe lângă tristețe, dor intervine și ura față de viața nedreaptă care îți răpește de lângă tine ce ai mai drag. Duminică am vorbit cu ea și mi-a spus că era foarte încântată ca va merge la Oradea. Atunci am vorbit ultima dată la telefon”, a spus fratele victimei pentru emisiunea ”La Măruță”.

La adresa surorii sale, Victor are numai cuvinte de laudă și spune că a fost o fată bună, bândă și intelingentă.

Tânăra moartă în accidentul aviatic în care și-a pierdut viața și pilotul Adrian Iovan, era studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel