În urmă cu 7 luni, Victor Ponta îl copta la Guvernare pe Cristian Botan, un tânăr de 25 de ani care ar fi trebuit să revoluționeze angajările de la stat.
Până în acest moment, niciunul dintre proiectele discutate nu s-a realizat.
Cristian Botan recunoaşte că nu a reuşit să îşi îndeplinească nici după şapte luni de la promisiune. De altfel, chiar şi site-ul său – Publicjob. ro, platformă care să reunească toate joburile vacante de la stat a intrat în “stand-by”, nici un post fiind publicat de pe data de 4 ianuarie 2013 până pe 7 iunie 2013, la orele 22.57, când pe site au apărut din nou 28 de noi joburi din instituţiile de stat, scrie zf.ro.
Până în prezent nici unul dintre cele cinci site-uri care trebuiau să elimine birocraţia şi “nepotismul” din administraţia publică nu funcţionează decât ca variantă “beta”. Botan se plânge că lucrează doar cu un singur programator.
“Merge greu, este adevărat, şi este normal ca lumea să fie nemulţumită de cum evoluează lucrurile, dar nu am cum să mă ocup de atâtea proiecte doar cu un singur om. Este dificil când încerci să iei oameni din afară, oameni care sunt foarte buni, cu bani de aici, pentru că nu se compară un salariu din privat cu ceea ce ar primi pentru acest proiect. Am întâmpinat şi ceva bariere, trebuie ca toată lumea să vrea odată cu tine, nu le poţi face singur, dar le luăm pe rând. Chiar în curând credem că va fi gata unul dintre site-uri”, afirmă tânărul de 25 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu