Cazinoul din Constanța, după 5 ani de reabilitare, a fost redeschis publicului. Monument istoric în stil Art Nouveau, clădirea și-a recăpătat strălucirea de altădată.
Cazinoul va funcționa exclusiv ca destinație culturală, dar fără jocuri de noroc. „Cazinoul va fi în totalitate o destinaţie culturală. Aşadar, vor fi evenimente închise publicului, private, dar cele deschise pentru public vor avea un conţinut cultural. Nu vor mai fi jocuri de noroc, spre dezamăgirea unora, poate, dar câştigul pe termen lung trebuie să fie nu doar pentru Constanţa, ci pentru România, pentru că dorim să facem din cazino un simbol naţional şi local”, a declarat Maria Besnea, directoare de marketing a Cazinoului, pentru Agerpres.
Deschis recent, după un amplu proces de renovare, care a durat aproximativ cinci ani, cu fonduri consistente din partea Companiei Naţionale de Investiţii, de aproximativ 40 de milioane de euro, vizitatorii vor redescoperi arhitectura originală.
Spaţiile de vizitare sunt structurate pe trei niveluri „La parter vor descoperi recepţia, de unde se poate face şi achiziţia de bilete. Sigur, rezervările se pot face şi online, pe site-ul cazinoului. Tot la parter, în zona recepţiei, primul impact este cu o expoziţie realizată în parteneriat cu Muzeul Marinei Române, care prezintă nişte structuri de far, simbolistica acestora, farurile fiind legate de istoria oraşului şi de istoria cazinoului în sine. Vor păşi apoi în sala de recepţie, unde se află şi celebra scară care apare în mai multe fotografii şi filme despre Cazino.
De asemenea, la parter există o altă expoziţie despre istoria Cazinoului. La etaj, se intră în fosta sală de bal, complet echipată în prezent şi dotată pentru a găzdui evenimente de tip concert, spectacole de teatru, iar de acolo se intră într-o sală mai mică cu vedere spre mare, denumită Camera oglinzilor, unde vizitatorii pot descoperi o expoziţie dedicată lui Anghel Saligny.
La parter, din holul mare de acces cu scară, se coboară la demisolul clădirii, unde funcţionează două expoziţii imersive, de realitate virtuală, de realitate augmentată, despre mediul marin, Marea Neagră, populaţia subacvatică, peşti etc, după cum arăta Maria Besnea.
Tariful pentru vizitarea Cazinoului din Constanţa, după reabilitare, este de 50 lei pentru adulţi, anumite categorii de persoane beneficiind de reduceri şi gratuităţi, potrivit hotărârii luate de Consiliul Municipal. Tariful pentru vizitarea generală a Cazinoului este de 25 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, gratuit pentru copii cu vârsta sub 7 ani, precum şi pentru persoane cu dizabilităţi şi un însoţitor al acestora.
Pentru cine doreşte să viziteze doar subsolul şi parterul clădirii, tariful pentru adulţi este de 30 lei şi de 15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Tariful pentru vizitarea etajului este de 20 lei pentru adulţi şi de 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Vizitarea întregii clădiri, cu ghid, pentru grup format din 25 - 30 de persoană, costă 100 lei de persoană. Tariful pentru şedinţă foto-video realizată de profesionişti este de 1.000 lei, pentru 30 de minute, tariful pentru o şedinţă foto cu caracter familial fiind de 500 lei, pentru o jumătate de oră.
Cazinoul poate fi vizitat de miercuri până duminică, cu o pauză între orele 13:00 - 14:00. Luni și marți cazinoul este închis.
În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o „cazină” cum se numea atunci – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreere pentru turiști. Dar, în iarna anului 1901, o furtună distruge o parte din acoperiș și un perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Expertizele propun, și consiliul comunal aprobă, la 29 ianuarie 1902, demolarea construcției. În locul acesteia s-a amplasat, tot pe Bulevardul Regina Elisabeta, pe actualul loc al Acvariului, un alt Casin, o clădire provizorie, din lemn, cu două terase suprapuse pentru a avea o priveliște totală asupra falezei, mării și portului. Unul dintre antreprenorii Cazinoului a fost căpitanul Constantin Creangă, fiul scriitorului Ion Creangă. A fost demolată în 1910 pentru a face loc actualului Cazino, potrivit Wikipedia.
În aprilie 1902, primarul Alexandru Belcic decide, printr-un proces verbal, organizarea șantierului în regim propriu pentru demolarea „cazinei” și construirea unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene, care a început în anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești.
După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză, Daniel Renard, care renunță la specificul stilului românesc, în favoarea stilului, care atunci, era pe culmile sale, Art Nouveau sub influența cosmopolită a cazinourilor epocii, în care motivul principal este un fel de demi-rozasă în formă de scoică.
Construit din 1908, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat în prezența Principelui Ferdinand (în 1912 se fac ultimele retușuri). Lucrările au costat 1.300.000 de lei (251.000 de dolari la acea vreme), adică 8.785.000 de dolari, astăzi.
În timpul celor două războaie mondiale, clădirea s-a transformat în spital de campanie, pentru îngrijirea răniților și a fost serios afectată de bombardamente, atât în anul 1916, cât și în 1941, când a fost ocupată de trupele naziste.
În 1951 a fost renovat cu ajutorul deținuților politici, aduși de la închisoarea Poarta Albă.Unii dintre ei au ascuns în ziduri bilețele cu mesaje în care își menționau numele și sentința primită. Aceste impresionante mărturii au fost descoperite abia recent, cu ocazia lucrărilor de restaurare din anul 2020.
Din 2014 Cazinoul din Constanța este în paragină, până când, în ianuarie, 2020 lucrările de reabilitare și consolidare au început, aceste durând până la începutul acestui an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News