Noua catedrala episcopală care se construiește lângă mănăstirea Curtea de Argeș va adăposti cripta rezervată regelui Mihai și a familiei acestuia.
[caption id="attachment_80831" align="alignleft" width="300" caption="Punerea pietrei de temelie a noii Catedrale Episcopale și Regale, 10 mai,2009"][/caption]Construită într-o discreţie maximă, Catedrala Episcopală şi Regală va adăposti criptele familiei regale a României. "În vechea biserică nu mai sunt locuri, iar Curtea de Argeş e necropola regală a României. Când construcţia va fi gata, primul sicriu coborât în criptă va fi al regelui Carol al II-lea, urmat de cel al fostei soţii, Elena a Greciei, care va fi adus de la Lausanne, Elveţia", a declarat custodele legendarei biserici a meşterului Manole, scrie libertatea.
Piatra de temelie a viitoarei catedrale a fost pusă la 10 mai 2009 de către principesa Margareta şi de soţul acesteia, Radu Duda. În incinta noii Catedrale Episcopale și Regale vor fi amenajate 12 locuri de înmormântare, dintre care șase morminte vor fi destinate membrilor familiei regale, iar șase pentru episcopii Argeșului.
De asemenea, părinţii regelui Mihai, Carol al II-lea şi Regina Mamă Elena, vor fi reuniţi în noua catedrală de la Curtea de Argeş. Momentan, sicriul lui Carol se află într-o capelă din apropiere, unde a fost adus, în 2003, din Estoril, Portugalia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu