Bistriţa-Năsăud: Cel mai tânăr primar din ţară, revoltat de pensiile speciale pentru aleşii locali

Primarul comunei Căianu Mic din judeţul Bistriţa-Năsăud, Paul Ştir, care la cei 26 de ani ai săi este cel mai tânăr edil din ţară, s-a declarat 'revoltat' de faptul că parlamentarii au iniţiat o lege care să permită acordarea de pensii speciale pentru aleşii locali, act normativ care a trecut tacit de Camera Deputaţilor.

Primarul, ales pe când era membru PP-DD, dar care mai apoi s-a înscris în PSD, a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care s-a declarat nemulţumit de această iniţiativă şi spune că nu ştie să fi mandat vreun parlamentar 'să militeze' pentru pensia lui.

Printre iniţiatorii legii se numără doi deputaţi PSD de Bistriţa-Năsăud, fostul ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Doina Pană, şi deputatul Daniel Suciu, ales în colegiul 2 uninominal din care face parte comuna Căianu Mic.

Citește și: Camera Deputaților a decis ca aleșii locali să aibă pensiile speciale

'Nu vreau să par ipocrit, dar în această seară (miercuri seara - n.r.) am primit o ştire care mă revoltă cu adevărat. (...) Cu toată sinceritatea, mă declar total nemulţumit de această lege, iar parlamentarilor care au pus pe tapet această lege vreau să le transmit un singur lucru: trăim într-o ţară în care foarte multe pensii se învârt în jurul sumei de 400 lei sau chiar mai puţin, iar domniile voastre aprobă legi speciale pentru aleşii locali, favorizând astfel obţinerea unor foloase care nu au nici o tangenţă cu bunul simţ şi respectul faţă de cei din jurul nostru, care se află cu adevărat în nevoie. Domnilor, eu nu îmi aduc aminte să vă fi mandatat ca să militaţi pentru pensia mea', a scris Paul Ştir pe contul său de socializare.

Cel mai tânăr primar din ţară spune că nu îşi doreşte 'pensie specială sau alte beneficii nesimţite' şi spune că s-ar bucura dacă, în următoarele zile, această decizie, 'care nu face bine României', ar fi anulată.

'Nu îmi doresc altceva decât să fiu sănătos, să pot munci şi să fiu de folos semenilor mei, iar la bătrâneţe să mă pot bucura de o pensie normală. Domnilor parlamentari, vă doresc multă înţelepciune şi îmi permit să precizez că, vremelnic, toţi aleşii locali, inclusiv domniile voastre, suntem în slujba cetăţeanului şi nimic nu ne dă dreptul să luăm decizii care să ne pună pe picior de superioritate faţă de semenii noştri', se mai arată în mesajul primarului comunei Căianu Mic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel