Asteroidul Ryugu, bombardat științific

Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială (JAXA) a anunţat joi că alte zece cratere, de dimensiuni mici, au fost produse de impactul proiectilului lansat spre asteroidul Ryugu de sonda spaţială Hayabusa2, în urmă cu o lună, relatează Xinhua.

La data de 5 aprilie, Hayabusa2 a lansat un proiectil spre asteroidul Ryugu, un corp ceresc cu diametrul de 900 de metri, cu scopul de a forma un crater, într-un experiment realizat în premieră în cadrul misiunii sale de explorare a originii vieţii şi evoluţiei sistemului solar.

Fragmentele rezultate în urma experimentului au condus la formarea altor cratere artificiale, cu diametrul de circa un metru, a precizat JAXA.

Primul crater, identificat anterior, are diametrul de circa zece metri şi o adâncime de doi-trei metri.

Toate craterele identificate până în prezent îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să analizeze suprafaţa asteroidului şi să estimeze vârsta acestuia, a explicat JAXA.

Agenţia a indicat că va continua studiile asupra suprafeţei lui Ryugu, aflat la o distanţă de 340 de milioane de kilometri de Terra.

JAXA speră ca va identifica, până în luna iunie, cel mai potrivit loc de unde Hayabusa2 va putea colecta mai multe mostre de la suprafaţa asteroidului.

Modulul de asolizare al sondei japoneze s-a plasat în februarie pe Ryugu şi a colectat eşantioane de pe suprafaţa acestuia.

Misiunea Hayabusa2 a fost lansată de la centrul spaţial Tanegashima din sudul Japoniei în decembrie 2014 şi a ajuns în proximitatea asteroidului în iunie 2018. Este programată să se despartă de acesta în decembrie 2019 şi să revină pe Terra, alături de mostrele colectate, în decembrie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel