Apcom Distribution Partner Program: Ecosistemul care transformă resellerii Apple în lideri pe piața românească

Apcom, distribuitor oficial Apple în România, își întărește rolul de partener strategic pentru reselleri prin programul Distribution Partner Program (DPP), un ecosistem dedicat care susține dezvoltarea și aduce beneficii concrete partenerilor.

One-IT, partener autorizat Apcom, ilustrează succesul acestei colaborări pe piața locală de soluții IT, beneficiind nu doar de produse de top, ci și de un sistem complet de suport și resurse care le consolidează poziția.

„A face parte din ecosistemul Apple este o validare strategică a abordării noastre ca integrator de soluții IT & AI. Reprezentarea unui brand cu o reputație atât de puternică precum Apple, prin intermediul unui distribuitor oficial de încredere ca Apcom, ne consolidează semnificativ poziția pe piață. Ne permite să oferim clienților noștri nu doar tehnologie de top, ci și credibilitate și performanță garantată. Din perspectiva relației cu clienții, acest parteneriat ne conferă o autoritate sporită și ne permite să răspundem cu încredere cerințelor companiilor care își doresc un ecosistem IT stabil, securizat și intuitiv, aspecte esențiale în mediul de business actual”, a declarat Nicolae Onțiu, Director General, One-IT.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale ecosistemului Apcom este credibilitatea conferită statutului de partener autorizat. Pentru clienți, această asociere reprezintă o garanție a calității și fiabilității, iar pentru reselleri, deschide noi oportunități de dezvoltare. Apcom funcționează ca un hub de resurse și consultanță, sprijinind partenerii să devină mai competitivi și să răspundă eficient cerințelor pieței.

„Principalele nevoi identificate la clienții noștri sunt legate de fiabilitate, digitalizarea proceselor, securizarea datelor, optimizarea colaborării în echipă și integrarea facilă. Mulți caută soluții care să le permită angajaților să lucreze eficient de oriunde. Apcom ne-a ajutat, în calitate de parteneri, prin a ne oferi acces la stocuri variate de produse Apple, de la Mac-uri și iPad-uri la accesorii, esențiale pentru crearea unor soluții complete și scalabile, personalizate pentru clienții noștri business. Suportul logistic și tehnic al Apcom ne ajută să gestionăm eficient proiectele. Nu în ultimul rând, credibilitatea sporită conferită de asocierea cu un distribuitor oficial Apple ne deschide noi oportunități de business și consolidează încrederea clienților în capacitatea One-IT de a livra soluții de vârf”, a adăugat Nicolae Onțiu.

One-IT a devenit partener autorizat Apcom în 2023, un moment definitoriu în evoluția companiei. Colaborarea s-a bazat pe transparență și suport constant, facilitând integrarea rapidă în ecosistemul Apcom. Pe lângă accesul complet la portofoliul Apple, One-IT a beneficiat de sprijin logistic, tehnic și comercial permanent. Programul DPP oferă partenerilor materiale oficiale de marketing, suport tehnic dedicat și o platformă webshop cu stocuri actualizate în timp real, creând astfel un mediu optim pentru creșterea și dezvoltarea afacerilor.

„Standardele și materialele oferite ne-au ridicat nivelul de prezentare și au consolidat încrederea clienților în noi. Astfel, ne subliniem expertiza în integrarea soluțiilor Apple cu argumente solide, bazate pe date. Colaborarea cu Apcom ne-a oferit o perspectivă mai profundă asupra dinamicii pieței B2B pentru soluțiile Apple și am devenit mai agili comercial, adaptând strategia noastră pentru a pune mai mult accent pe consultanță, nu doar pe vânzare. Deși, la început, părea un program riguros, cu multe reguli, pe parcurs am descoperit valoarea sa reală. Instrumentele puse la dispoziție de Apcom, comunicarea eficientă cu echipa lor și suportul constant au fost factori cheie”, a mai precizat reprezentantul One-IT.

Programul DPP nu este doar un simplu canal de distribuție, ci o platformă strategică care sprijină companiile în dezvoltarea lor, oferind un cadru solid și scalabil bazat pe încredere, performanță și suport continuu. Pentru One-IT, acest parteneriat înseamnă vizibilitate, autoritate și un avantaj competitiv clar pe o piață din ce în ce mai exigentă.

Prin DPP, partenerii accesează o rețea dedicată excelenței, cu instrumente și resurse esențiale pentru a-și dezvolta afacerea și a răspunde eficient provocărilor pieței. Programul Apcom ajută resellerii să devină lideri de piață, oferindu-le suport integrat și oportunități reale de creștere.

Pentru mai multe detalii despre Distribution Partner Program și cum poți deveni partener Apcom, vizitează www.apcom.ro/dpp.html.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel