Adrian Năstase: Domnul Daniel Morar este modest

Adrian-Nastase
Adrian-Nastase

 Adrian Năstase comentează pe blogul personal bilanțul fostului șef al DNA, Daniel Morar. "După patru mandate la DNA – dintre care două constituţionale – Daniel Morar şi-a prezentat, cu modestia ce-l caracterizează, bilanţul de activitate", scrie fostul premier pe blog. 

"Am aflat, astfel, că în aceşti ani, în parteneriat cu Monica Macovei şi cu prietenii ei de la Bruxelles (Frattini, Reding, Day), şi-a făcut, pe deplin, treaba în justiţie şi că 90% din dosarele trimise la instanţe au intrat pe linia directă şi s-au încheiat cu condamnări. Grija pentru cetăţeni s-a manifestat şi prin numărul deosebit de mare de solicitări pentru interceptări telefonice, DNA-ul devenind, astfel, unul dintre operatorii importanţi de telefonie mobilă din România", scrie Năstase.

 "Ca să nu ne impresioneze prea tare, Daniel Morar nu a prezentat însă şi numărul de dosare începute dar ţinute în sertar pentru alte vremuri, numărul de dosare disjunse pentru că vizau prieteni, sau actori politici ce trebuiau păstraţi în „rezerva de cadre”.

 În ceea ce mă priveste, Daniel Morar a menţionat că, în timpul mandatelor sale, a fost condamnat şi un fost prim-ministru. El are dreptate doar parţial, este vorba într-adevăr, de un fost prim ministru, dar el nu a fost condamnat, ci a fost achitat,în dosarul „Mătuşa Tamara”. Dosarul intră, evident, în zona de 10% pierderi sau „rebuturi”, („ şpan” în limbajul industriei prelucrătoare) sau a „daunelor colaterale”, pentru care nu răspunde nimeni. Ce să facem? Aşa sunt toate activităţile umane: există şi pierderi – ne spunea, detaşat, la televizor, Daniel Morar".

  "La încheierea celor patru mandate ale sale, Morar se preface a crede că în dosarul afişelor electorale din 2004 „Trofeul Calităţii”, am fost condamnat în calitate de fost prim-ministru. Ştie însă poate bine că, în acel dosar – în care a realizat un record mondial, prin cei 972 de martori ai acuzării – am fost condamnat – chiar fără probe şi în ciuda unei expertize judiciare ce stabilea un prejudiciu zero – în calitate de preşedinte de partid, pentru a se ocoli Parlamentul.

 Este adevărat, deşi recursul a fost judecat, cu celeritate, într-o lună – pentru că acest „succes” trebuia „introdus” în Raportul MCV – nici după aproape 4 luni, sentinţa nu a fost încă motivată. Poate că ştie ceva Daniel Morar şi, în motivare, se va arăta că am fost condamnat ca fost prim ministru, ca să se pună de acord sentinţa cu ceea ce au scris deja în Raportul MCV, prietenii lui Băsescu!", conchide fostul premier pe blog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel