EXCLUSIV  Adopţii România. Aberație TOTALĂ în lege. O femeie rupe tăcerea

Mihai Ciobanu / 19 dec 2018 / 08:26 Salveaza PDF Comentarii
Adoptii romania
Adoptii romania

DC News vă prezintă un interviu cu una dintre femeile din România care, în urma dramei pierderii propriului copil, încearcă şi este pe punctul de a reuşi să adopte un copil, un proces extrem de complicat şi care necesită un efort considerabil, multă răbdare şi cerinţe impuse de legislaţia în vigoare.    

Adoptarea unui copil este un proces extrem de complicat din toate punctele de vedere. Fie că ne gândim la gândurile, emoţiile şi frământările celor care vor să adopte, la cât de grea este perioada de acomodare a copilului cu noua familie şi, înainte de toate, procedurile birocratice care trebuie parcurse de către cei care vor să adopte până la momentul în care vor cunoaşte copilul şi îl vor putea lua cu ei acasă. Despre toate acestea am discutat cu una dintre româncele care au intrat în programul de adopţii, o persoană care a parcurs toate etapele preliminare şi care are sfaturi şi recomandări de făcut atât autorităţilor dar şi cuplurilor sau - de ce nu - persoanelor singure care vor să adopte un copil. Gabriela I. ne-a acordat un interviu în care a povestit prin ce a trecut în acest proces şi drama personală care a făcut-o să ia decizia de a adopta: pierderea propriului copil la numai câteva zile de la naştere.


- Când aţi luat decizia să adoptaţi un copil, ce v-a îndemnat şi cât de dificil a fost să găsiţi exact autorităţile competente în domeniu.

- În urmă cu 7 ani, băieţelul nostru mai mic s-a stins la 5 zile dupa naştere, în urma unui pneumotorax. În timpul operaţiei de cezariană, medicul a considerat că uterul este afectat şi nu va mai putea ţine o altă sarcină, astfel încât a facut ligatura trompelor uterine. Prin urmare, pe cale naturala nu mai putem concepe un copil iar varianta unei FIV (n.r. - fertilizare in vitro) este mult prea costisitoare şi solicitantă psihic pentru noi. Aşa s-a născut ideea de adopţie, din dorinţa de a mai avea un copil şi neputinţa de a-l concepe în mod natural.

 - Cum apreciaţi că este birocraţia în acest caz: pornind de la prima discuţie cu autorităţile, strângerea documentelor necesare - şi numărul lor, anchetele sociale şi ce mai urmează în proces.

- Birocraţia este multă dar nu pot sa spune că e neapărat descurajantă. Este vorba de un dosar medical (care diferă de la judeţ la judeţ), adeverinţe de venit, caziere, nişte declaratii la notar (precum că nu am locuit în ultimele 6 luni în afara ţării - pe astea nu le-am înţeles) şi precum că nu avem copii în grija statului (şi asta putea fi verificat la DGASPC, că doar la ei depuneam dosarul). NU am văzut rostul copiilor legalizate, din moment ce legea permite să se pună ştampila CONFORM CU ORIGINALUL dar a trebuit să le facem.

- Ce credeţi că ar trebui schimbat sau îmbunătăţit?

- Cred că ar trebui renunţat la acte inutile de genul copii legalizate sau declaratii notariale fără sens. Ar trebui lucrat mai mult pe partea de testare/consiliere psihologică (din pacate, sunt familii care dupa 2-3 luni de locuit cu copilul, îl duc înapoi).

- Cât de transparent sau lipsit de transparenţă vi se pare procesul de adopţie?

- Din punctul meu de vedere, pe partea pe care am străbătut-o până acum, lucrurile au fost transparente şi ni s-a răspuns la toate întrebările.

-  Cât durează, de la prima discuţie şi până primiţi copilul sau până când aveţi certitudinea că îl veţi primi?

- Prima discuţie am avut-o în iulie 2018, am depus dosarul în oct. 2018 iar acum, decembrie 2018, am terminat cursurile şi am fost declaraţi „familie adoptatoare”. Din ianuarie începe perioada de aşteptare şi ni s-a spus că poate dura minimum 6-7 luni până când vom ajunge la rând, pentru a fi potriviţi cu un copil. Sistemul (calculatorul) conţine lista cu copii iar aceştia sunt potriviţi în funcţie de criteriile alese de părinţi, cu o familie. Aici lucrurile sunt mai sensibile. De fapt, responsabilul de caz trebuie să gestioneze foarte bine această potrivire şi să ni se prezinte copilul potrivit, conform cu cerinţele noastre.

- Credeţi că procesul de adopţie ar trebui simplificat? Aţi simţit că vi se pun piedici sa vi se cer lucruri aberante sau care nu ar trebui luate în discuţie?

- Mi se pare aberant să nu poţi adopta un copil pe care îl cunoşti şi a cărei mamă/familie este de acord cu adopţia. De curând am identificat o fetiţă de câteva zile pe care mama, internată cu ea în maternitate, a declarat că nu o vrea şi să o da statului. Nu am găsit calea legală de o putea lua, decât să o luăm în plasament dar să renunţăm la atestat. Riscurile sunt însa prea mari pentru că în perioada de plasament mama se poate răzgândi...

- Care sunt cerinţele cel mai greu de îndeplinit? 

- Nu sunt cerinţe extraordinare. Doar dosarul medical este costisitor şi implică şi mult timp iar în rest nu e nimic absurd. Trebuie să ai o casă decentă şi să demonstrezi că, din veniturile familiei, ai cu ce sa întreţii copilul pe care îl adopţi (dar nici aici nu este un minimum impus de lege).

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25