€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Zelenski se va întâlni din nou cu Donald Trump, la Casa Albă, săptămâna aceasta

trump zelenski FOTO: Agerpres
 

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei,a confirmat că va merge la Washington în cursul acestei săptămâni pentru o întâlnire oficială cu președintele american Donald Trump, vizită care are loc pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra Kievului.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că efectuează, „săptămâna aceasta”, o vizită oficială la Washington, unde urmează să aibă întrevederi cu președintele Donald Trump și cu reprezentanți din sectoarele apărării și energiei, potrivit AFP.

Declarația a fost făcută la o conferință de presă la Kiev, la care a participat și Kaja Kallas, șefa politicii externe a Uniunii Europene: “Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”.

Zelenski a spus că pleacă la Washington cu o agendă încărcată de discuții bilaterale. “Trebuie să discutăm o serie de măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui”, a afirmat el, fără a intra în detalii. Șeful statului a precizat că se așteaptă ca întâlnirea cu Trump să aibă loc vineri și că programul include și alte convorbiri cu oficiali americani - între care reprezentanți ai „companiilor militare” și membri ai Congresului.

Zelenski a spus că a discutat “în detaliu” cu Trump despre “capacităţile (de atac) cu rază lungă de acţiune ale Ucrainei

Temele principale anunțate de Zelenski vizează consolidarea apărării aeriene și cooperarea în domeniul energetic: “Subiectul principal va fi apărarea aeriană, dar voi avea şi întâlniri cu companii din sectorul energetic”. Vizita are loc într-un context tensionat: recente valuri de bombardamente rusești au lovit infrastructura energetică a Ucrainei, lăsând mii de oameni fără curent și căldură pe fondul iernii.

Conform relatărilor din presă, președintele ucrainean a purtat două convorbiri telefonice cu Donald Trump în weekendul precedent, discuții în care ar fi abordat întărirea sprijinului militar pentru Kiev. Zelenski a spus că a discutat “în detaliu” cu Trump despre “capacităţile (de atac) cu rază lungă de acţiune ale Ucrainei”. În paralel, Trump a declarat duminică că ar putea amenința Rusia cu furnizarea de rachete Tomahawk către Ucraina, dacă Moscova nu acceptă un acord de încetare a ostilităților, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close